Cine era domnitorul care siluia boieroaicele sub ochii soților? A fost fiul lui Vlad Țepeș

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 08.09.2024 - 07:03
Cine era domnitorul care siluia boieroaicele sub ochii soților - Foto: arhiva
Cine era domnitorul care siluia boieroaicele sub ochii soților - Foto: arhiva

Cine era domnitorul care siluia boieroaicele sub ochii soților? A rămas în istorie cu numele de „cel Rău”, justificat, se pare, de acțiunile sale, care i-au revoltat pe contemporani. Deși a fost fiul lui Vlad Țepeș, și-a canalizat cruzimea către boieri și contra oștilor străine.

SHARE

Cine era domnitorul care siluia boieroaicele sub ochii soților? A fost fiul lui Vlad Țepeș și, pare-se a moștenit ceva din cruzimea acestuia, dar a folosit-o față de opozanții din interior, nu contra vreunei oștiri străine invadatoare.

Cine era domnitorul care siluia boieroaicele sub ochii soților? A fost fiul lui Vlad Țepeș

Mihnea al III-la, supranumit și „cel Rău”, s-a născut pe la 1462, fiind unul dintrre cei trei fii - sau cinci, după unele surse - ai lui Vlad Țepeș cu Jusztina (sau Ilona) Szilagy, verișoară a regelui Ungariei, Matei Corvin, băiatul lui Iancu de Hunedoara. 

Dacă data venirii pe lume e corectă, înseamnă că aceasta s-a întâmplat chiar în anul în care tatăl săi și-a pierdut tronul, fiind, ulterior, ținut prizonier timp de un deceniu, de același Matei Corvin.

Între 1456-1458 a fost trimis, de tatăl său ca ostatic la Istanbul de unde evadează, refugiindu-se, după detronarea lui „Dracula” în Ungaria, unde, paradoxal, a făcut parte, o vreme, chiar din suita regelui.

Ulterior, din Transilvania, unde se stabilise în Sibiu, Mihnea a început să comploteze pentru obținerea domniei Țării Românești, în fruntea căreia se afla vărul său, Radu cel Mare.

Citește și: Cine a fost domnitorul care le-a făcut otomanilor cea mai mare farsă din istoria Țărilor Române?

Deranjat de acțiunile acestuia, voievodul îi solicită lui Matei Corvin intervenția, iar acesta trimite un emisar la Sibiu pentru a le ordona sibienilor ca să nu îi ofere sprijin lui Mihnea pentru cucerirea tronului și să nu-l lase să treacă în Valahia, conform tribuna.ro.

Matei Corvin moare în 1490, fiind urmat pe tron de regele Boemiei, Vladislav Iagello, dar nici de la acsta Mihnea nu obține sprijin pentru planul său.

Vlad Țepeș, tatăl lui Mihnea cel Rău - Foto: arhiva

Astfel, el se reorientează către turci, reuşind să intre în graţiile lui Mehmed Beg guvernatorul (bei) de Nicopole, cel care pretindea că se înrudește cu boierii Craioveşti.

În 1508, moare și voievodul Radu cel Mare, lăsând vacant tronul Ţării Româneşti, iar boierii, după ce se sfătuiesc între ei, decid să-l aleagă ca domn pe Mihnea.  

Dar socotelile boierilor s-au dovedit a fi total greşite. Mihnea reuşeşte, în scurt timp, să-şi câştige porecla de „cel Rău”, pusă, e drept, de rivalii săi Craiovești.

„La scurt timp după ce a urcat pe tronul Țării Românești, Mihnea cel Rău a început să ducă o politică extrem de autoritară și brutală, decimând o parte importantă din marea boierime și punând numeroși boieri să muncească pentru el și confiscându-le toate averile.

Boierii Craiovești, cei mai mari rivali ai săi, au fugit în toamna lui 1509 la sud de Dunăre”, a declarat profesorul de istorie Liviu Mihăescu, conform adevarul.ro.

A fost ucis în Sibiu, de un asasin sârb

Mai mult de atât, voievodul îi umilea pe boieri - cei care încă erau în viață ori nu fugiseră, violându-le soțiile și fetele, chiar sub ochii lor. Iată cum descria și Gavriil Protul, unul dintre marii opozanți ai domnului, acțiunile și comportamentul acestuia.

Citește și: Ce pașă otoman a vrut să fie domnitorul Țării Românești? Fiul său a ocupat tronul doar 30 de zile

„Apucând domnia, îndată se dezbrăcă lupul de pielea oii și își astupă urechile ca aspida și ca vasiliscul, iar arcul și-l încordă și găti săgeți de săgeta, și sabia și-o fulgera, și mâna și-o întărea spre răni, și prinse pre toți boierii cei mari și aleși, muncindu-i cu multe munci cumplite și le lua toată avuția, și se culca cu jupânesele lor și cu fetele lor înaintea ochilor lor. Unora le-a tăiat nasurile și buzele, pre alții i-a spânzurat și pre alții i-a înecat; iar el se îmbogățea și creștea ca chedrul până la cer și-și împlinea toată voia sa...”.

Însă abuzurilor noului domn al Valahiei au fost stopate tot de boierii Craioveştii care, refugiaţi la sud de Dunăre, cer ajutor turcilor. În noul context, chiar Mehmet Beg le oferă sprijin armat dar și un nou voievod, tot văr cu Mihnea: Vlad cel Tânăr zis Vlăduţ, fiul fostului domn Vlad Călugărul, unul dintre frații lui Țepeș.

Sesizând pericolul foarte mare, Mihnea a cedat tronul fiului său Mircea al III-lea, în octombrie 1509, rămânând în ţară până în ianuarie 1510, când Craioveştii, împreună cu o armată de câteva mii de otomani, au trecut Dunărea.

Mihnea îşi adună averile şi pe soţia sa, Voica, şi fuge, tot în ianuarie 1510 la Sibiu. În urma lui,  fiul său, Mircea, se ciocneşte, în februarie 1510, la Cotmeana, cu un corp de armată condus de Neagoe Basarab, dar este înfrânt şi fuge şi el la Sibiu.

Graţie averii sale şi a legilor sibiene ale ospilatităţii, Mihnea cel Rău, familia şi câţiva apropiaţi este găzduit în cetatea de pe Cibin. Mai mult, pentru a face pe plac regelui maghiar - sperând  în sprijinul său - se converteşte la romano-catolicism.

Dar, în 12 martie 1510, adversarii lui Mihnea - care aveau multe socoteli de încheiat cu el - reușesc să-l ucidă pe când acesta ieșea, neînarmat fiind, din biserica unde asistase la o slujbă - prin mâna asasinului Dmitar Jaksici, care-l omoară cu mai multe lovituri de pumnal.

Acest Jaksici era nepotul lui Iaksa Brejicici voievod, comandant militar sârb aflat în slujba despotului Gheorghe Brankovic. Nu e foarte clar dacă el a fost tocmit de Craiovești pentru a-l asasina pe fostul domn, dar se pare că avea și un motiv personal de răzbunare, sora sa fiind violată de Mihnea.

Până în seara aceleiași zile, sibienii, care erau revoltați că ucigașul le călcase cuvântul prin care îl asiguraseră pe Mihnea de protecția lor, l-au omorât pe Jaksici.

Citește și: Cine a fost Sinan Pașa, generalul turc învins de Mihai Viteazul la Călugăreni? Mare Vizir, de 5 ori

Pe 24 martie 1510, aflând de omorârea lui Mihnea cel Rău, regele Vladislav a luat sub regala sa ocrotire pe membrii familiei lui Mihnea și pe credincioșii ei, confiscând averea celui care-l ucisese, dar și pe cele ale altor complotiști.

Așa s-a încheiat, la 48 de ani, trecerea prin viață a fiului lui Vlad Țepeș, Mihnea cel Rău, care a lăsat în urmă o „moștenire” ce a pătat-o pe cea a năprasnicului său tată.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te