Cine a fost canadianul ce a salvat o parte din tezaurul României? Problema imenselor valori depozitate de guvernul român la Moscova, în 1916 și 1917 a revenit la ordinea zilei, după ce joi, 14 martie, Parlamentul European a votat, cu largă majoritate de voturi. Rezoluţia privind restituirea Tezaurului României sechestrat de Rusia.
Cine a fost canadianul ce a salvat o parte din tezaurul României? Soarta bijuteriilor reginei Maria
Situația tezaurului României este, în general, cunoscută. În contextul Primului Război Mondial și după ocuparea Bucureștiului de către trupele germane, bulgare și turce, în noiembrie 1916, guvernul, instituțiile statului, dar și familia regală s-au refugiat în Moldova, la Iași.
Perspectiva unei ofensive germane prin care s-ar fi ocupat și colțul de Românie rămas liber era înspăimântoare, dar reală. Astfel, au existat planuri inclusiv de evacuare a entităților statului și a famliei regale la Odesa.
Dar, printre primele lucruri găcute de autoritățile noastre a fost să „pună în siguranță” credeau ele, mai tot ce avea mai de preț țara, de la stocul în aur al Băncii Naționale, până la obiectele de valoare din instituții, muzee, biserici, mănăstiri, dar și din colecțiile persoanelor particulare. Inclusiv prețioasele bijuterii ale reginei Maria.
Citește și: Moscova „justifică” de ce a furat tezaurul României: Datoria României la Rusia e 20–25 ori mai mare
Astfel, în decembrie 1916 a plecat spre Moscova primul transport, care a inclus 1738 de casete cu Tezaurul Băncii Naționale a României (1735 cu monede și trei cu lingouri) și două casete cu bijuteriile Reginei Maria.
Aurul BNR valora 314,5 milioane lei, iar bijuteriile Reginei 7 milioane lei. Cele 1740 de casete au fost depozitate la Kremlin, în Sala Armelor, în compartimentul rezervat Sucursalei din Moscova a Băncii de Stat a Rusiei, și au fost inventariate în ianuarie – februarie 1917, conform bnr.ro.
În vara anului 1917, în contextul în care autoritățile române de la Iași se așteptau la o ofensivă militară de proporții a Puterilor Centrale a avut loc al doilea transport al Tezaurului României la Moscova.
De această dată, trenul care a plecat la Moscova a dus atât valori ale Băncii Naționale a României, cât și ale altor instituții (Academia Română, Casa de Depuneri și Consemnațiuni și alte bănci, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Antichități, Pinacoteca Statului, ministere, mănăstiri).
În cele trei vagoane cu valori ale BNR, care au fost depozitate tot în Sala Armelor, la Kremlin, potrivit protocolului semnat și de această dată de reprezentatul rus, ministrul român de finanțe și reprezentanții BNR, s-au aflat: „titluri, efecte, valori, depozite, parte din arhivele și cărțile sale, actele sale etc., ca și partea în aur din depozitele sale în metale, proprietatea sa privată”.
Valoarea totală a valorilor românești transportate la Moscova în iulie 1917 a fost de 7,5 miliarde lei, din care valorile din cele trei vagoane ale BNR au fost evaluate la 1,5 miliarde lei, din care 575 000 lei reprezentau aurul.
În ceea ce privește aurul, în total, în decembrie 1916 și iulie 1917, Banca Națională a României a depus la Moscova 91,48 tone de aur fin. potrivit sursei citate.
Bijuteriile reginei Maria au rămas la Moscova, alături de partea nerecuperată din tezaurul țării - Foto: dosaresecrete.ro.
Încă rămâne controversată decizia de a efectua acest al doilea transport, în condițiile în care Țarul Nicolae al-lea abdicase, iar guvernul condus de prințul Lvov fusese înlocuit de cel al socialistului Aleksandr Kerenski. Dar ce era mai rău abia urma să vină
Prin Revoluția din octombrie 1917, bolșevicii conduși de V. I. Lenin au cucerit puterea, iar în ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu România, arestarea ministrului României la Petrograd și confiscarea tezaurului României depus la Moscova, declarând că „puterea sovietică își asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român”.
Așa ajungem la fascinantul colonel canadian Joseph „Joe” Boyle și curajoasa sa acțiune pentru recuperarea unei părți a acestui tezaur.
Citește și: Tupeu incredibil la Moscova. Valeri Kuzmin spune că România e datoare pentru tezaurul furat de ruși
Și nu doar asta, A salvat prizonieri români din mâinile bolşevicilor, i-a convins pe aceștia să încheie tratatul de pace cu România şi l-a determinat pe „prințul rătăcitor”, Carol al II-lea, să renunţe la Zizi Lambrino şi să-şi reia îndatoririle regale.
„Istoria trebuie să-i fie recunoscătoare“, scria Regina Maria în însemnările sale. Nu s-ar spune că s-a întâmplat așa ceva, în afară de faptul că strada Speranţei, fostă Uliţa Covacilor, din Galaţi a ajuns să poarte numele colonelului canadian, conform adevarul.ro.
Cutezătorul și energicul Joe Boyle s-a născut pe 6 noiembrie 1867 la Toronto, fiind cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de imigranți de origine irlandeză.
A urmat cursurile Colegiului Woodstock, apoi a făcut un stagiu de trei ani în marina militară, făcându-și veacul prin porturi din Orientul Îndepărtat şi Africa.
În 1888 a cunoscut-o pe o anume Mildred Raynor, o tânără din Belgia care era divorțată și avea un copil, iar aceasta a devenit după doar trei zile soția lui.
Mildred i-a dăruit patru copii, dar căsătoria s-a destrămat în 1896, cei patru minori fiind împărțiți la divorț între soți. Joe i-a luat pe primii doi născuți, iar femeia pe ceilalți.
După aceea, Boyle pleacă în Yukon, vestul extrem al Canadei, să caute aur. Leagă un parteneriat cu un faimos vânător de comori, ‘Swiftwater‘ Bill Gates şi reuşeşte să facă primul său million de dolari.
În 1908, Boyle s-a recăsătorit cu Elma Louise Humphries, împreună cu care a avut alți trei copii. După câteva afaceri reușite, averea lui Boyle se consolidează, dar viața liniștită de familie nu era pentru el.
Dezamăgit că fiul său refuză să se înroleze, Joseph Boyle cere să se alăture trupelor canadiene. Primeşte, datorită statutului și vârstei sale său, gradul de colonel onorific al Miliţiei Canadiene.
În 1917, președintele american Herbert Hoover, care îi era prieten, i-a sugerat să lucreze pentru Asociația Inginerilor Americani, care ajuta la reorganizarea liniilor feroviare ruse. Foarte curând Boyle a plecat în Rusia și și-a început misiunea.
Cu calităţile sale înnăscute de negociator, Boyle depăşeşte toate obstacolele de pe teren. Preia controlul logistic al trupelor militare aflate în degringoladă pe linia de sud-vest şi deblochează situaţia trimiţând mai departe spre front efectivele rămase pe calea ferată.
Colonelul organizează chiar apărarea unei aşezări. Pentru acţiunile lor, Boyle şi secretarul său, Kennaly, sunt decoraţi de comandantul rus pe câmpul de bătălie, cu Ordinul Sfântului Stanislav.
Joseph Boyle avea cel mare succes în spatele frontului. Aici bătălia se ducea strategic, în furnizare de arme şi provizii, organizare de convoaie, dezamorsări de conflicte, misiuni de salvare şi negocieri diplomatice.
Citește și: La câte miliarde e evaluat Tezaurul Românesc sechestrat la Moscova? Cum vrem să îl luăm înapoi?
Serviciile sale se vor dovedi preţioase în domeniul spionajului, astfel că Boyle devine coordonatorul unei reţele de 450 agenţi secreţi britanici care activau în sudul Rusiei.
De aici, canadianul a ajuns în România pe 12 septembrie 1917, deci după cele două transporturi cu tezaurul țării fuseseră efectuate.
El a luat legătura cu Ministerul Transporturilor și cu responsabilii căilor ferate si a prezentat guvernului român aflat în refugiu la Iași un plan pentru aprovizionarea cu hrană a Moldovei, ce era grav afectată de foamete.
Peste un milion de soldaţi ruşi, întreaga armată română şi toţi refugiaţii români erau înghesuiţi într-un colţ al Moldovei, căile ferate erau paralizate şi alimentele pe sfârşite.
Boyle a reuşit să transbordeze pe nave proviziile blocate în vagoane, atenuând temporar ameninţarea foametei.
La începutul lui decembrie 1917, el și căpitanul englez George Hill se îndreptau către Sankt Petersburg, dar Constantin Diamandy, ambasadorul României în capitala Rusiei, i-a rugat să-l viziteze înainte de a părăsi orasul.
În culmea disperării, Diamandy le-a prezentat celor doi situația tezaurului României, care se afla depozitat la Moscova.
“V-o spun, situația e fără scăpare. România n-are bani. Știți că de la luarea Bucureștiului (după ocupația trupelor feldmareșalului August von Mackenzen) am expediat rezervele noastre de aur, bijuteriile Coroanei, arhivele Afacerilor Străine și stocurile de bilete de bancă la Kremlin pentru a fi puse acolo în siguranță.
Totul se găsește încă la Moscova și acum, când bolșevicii au naționalizat toate bunurile și sunt pe punctul de a ne sili la război, vom pierde ultimele noastre resurse. (...)
Dacă o parte numai din acest tezaur ar putea fi adus la Iași, ce ușurare pentru sărmana mea țară!… Domnilor, daca veți reuși, veți fi salvatorii noștri.
Dacă dumneavoastră îmi veți spune că aceasta se poate, știu că se va face!”, ar fi fost declarația lui Diamandy, potrivit dosaresecrete.ro.
După aventuri demne de filleme cu agentul 007, Boyle şi Hill au reuşit să pună mâna pe o parte din bani şi din arhiv aflate în Tezaur, pe care le-au încărcat în două vagoane de tren puse la dispoziţie chiar de ruşi.
După alte peripeții aproape incredibile. transportul a ajuns la Iaşi, străbătând ţinuturi în care cutreierau bandele de revoluţionari, cale de 1.800 kilometri. A
Prim-ministrul Ionel Brătianu i-a felicitat călduros pe cei doi ofițeri, iar Regele Ferdinand a acordat colonelului Boyle Marea Cruce a Coroanei României, iar căpitanului Hill Ordinul Steaua României”
Peripețiile “trenului de aur” - cum a fost el supranumit în epocă - au fost relatate în paginile ziarul Patria din 1933, după mărturisirile pe care căpitanul George Hill le făcuse în volumul său, „Ma vie d’espion” („Viața mea de spion”) (Paris, 1933, Editura Payon), scrie dosaresecrete.ro.
Dar, se pare că Hill și-a „înflorit” mult partea din tezaur recuperată alături de Boyle.
Un an mai târziu, economistul Mihail Gr. Romaşcanu a dezmințit afirmațiile căpitanului George Hill în documentata sa lucrare - devenită un etalon al acestei probleme - „Tezaurul României de la Moscova”.
Citește și: Când a vrut Ungaria unirea cu România? De ce a eșuat inițiativa? Capcana din propunerea maghiarilor
Acesta susținea că ar fi repatriat, împreună cu colonelul canadian Boyle, în ajunul Crăciunului din 1918, aproximativ 101 milioane lei aur din tezaurul României.
„Ceva mai mult, scria Romașcanu, din unele părţi mai confuze ale lucrării acestui căpitan reiese că întregul nostru tezaur a fost readus în ţară”.
Economistul român a arătat că afirmaţiile căpitanului sunt adevărate numai în parte, întrucât cei doi au readus în ţară biletele de bancă ale Băncii Naţionale, în valoare de circa 57.500.000 lei, precum şi hârtie filigranată pentru tipărirea de bilete de bancă, restul susţinerilor fiind de domeniul fanteziei.
Tot o fantzie a fost și legenda recuperării bijuteriilor reginei Maria de către Boyle și camaradul său. Soarta acestora avea să fie mult mai dură, ele rămânând la Moscova, o parte fiind, ulterior, vândute prin Europa de către bolșevici.
„Primul transport cu tezaurul României a plecat pe 14 decembrie 1916, împreună cu cele două cutii din fier unde se aflau bijuteriile reginei Maria, către Moscova. Cele două cutii cu bijuterii au fost trimise la Moscova fără să aibă inventarul făcut, acest fapt denotând precipitarea cu care s-a acționat.
Deja în 1920 apare o știre, pe filieră diplomatică, despre faptul că prin bolșevicul Lev Kamenev o parte din briliantele din cutiile cu bijuterii ale reginei Maria ar fi fost vândute la Londra, nu prin case de licitații, ci unor colecționari privați.
În 1921, apare o informație similară: o parte din bijuteriile reginei Maria ar fi fost vândute în țările scandinave unor colecționari particulari.
După război, la conferința de pace de la Paris, regina Maria, purtând tratativele diplomatice ad-hoc prin care a susținut interesele României, n-a purtat nicio bijuterie.
În primul rând, nu mai avea bijuterii. Ea a scris despre acest lucru în jurnalele și în corespondența sa. În al doilea rând, a vrut să evidențieze și să se folosească de acest fapt în fața comisiei de reparații din timpul conferinței de la Paris unde se discuta problema retrocedării tezaurului”, afirmat istoricul Diana Mandache, potrivit rri.ro.
Majoritatea bijuteriilor rămase în România, cele mai prețioase din ele, după 1948 au fost distribuite la Ministerul de Finanțe și la Banca Națională sau de Stat, cum s-a numit în comunism. Ulterior, au fost distribuite și unor muzee, a mai spus istoricul.
În martie 1918, Joe Boyle a întâlnit-o pentru prima oară pe regina Maria, așa cum chiar ea povestește în Jurnal.
În epocă au circulat multe zvonuri despre o presupusă relație amoroasă între cei doi, iar adevărul nu este foarte clar nici până astăzi.
Dar este clar că regina nutrea admirație și chiar afecțiune pentru acel bărbat dintr-o bucată, de acțiune, așa cum îi plăceau ei.
Citește și: Ce spune Rusia despre Tezaurul României. “Ce aur? Nu știm de nici un aur!
În plus, în perioada în care Boyle a fost în anturajul reginei, Barbu Stirbey, „amantul oficial” al acesteia, își cam pierduse „locul de onoare” în fața canadianului.
De altfel, Joe Boyle a mai fost trimis de două ori în Rusia pentru a salva supravieţuitori din familia ţaristă Romanov, rude pe linie maternă cu Regina Maria.
Printre cei salvaţi de la Odessa se număra şi verişoara suveranei, Marea Ducesă Maria, cu soţul ei. Ambii au fost aduşi în România, singura Curte din Europa unde au primit găzduire.
Dar, cum legătura dintre Boyle și Regina risca să bulverseze ordinea Palatului, canadianul a fost silit să părăsească România, în 1919.
Între timp, suferise și o comoție cerebrală, căreia îi supraviețuise miraculos. Dar s-a păstrat o parte din corespondența pe care regina și Boyle au ăntrținut-o chiar și după plecarea acestuia.
14 aprilie 1923, Joe Boyle s-a stins din viață, pe când se afla în Greater London, Anglia, la doar 55 de ani.
Ulterior, mai mulți martori au povestit că, după moartea prematură a căpitanului (14 aprilie 1923), în fiecare an o femeie misterioasă, îmbrăcată în negru, punea flori la mormântul său de la cimitirul din Londra.
Rămășițele pământești ale aventurierului canadian au fost reînhumate în Canada, la Woodstock, Ontario, în 1973, la 50 de ani de la moartea lui, datorită strădaniilor unei asociații înființate de fiica sa, Flora Boyle.
Povestea de dragoste a colonelului Boyle cu regina Maria a fost întreținută și de biografia romanțată a acesteia, „Ultima romantică”, scrisă de Hannah Pakula și care a captivat imaginația cititorilor din toată lumea.
Dar dincolo de acest lucru, canadianul cu origini irlandeze a acționat, în mod concret, real, în interesul României. Inclusiv din dragoste pentru regina de atunci a acestei țări.
