Lacul de acumulare Vidraru a fost golit pentru prima dată în 60 de ani de existenţă
Lacul de acumulare Vidraru, de pe cursul râului Argeş, de la intrarea în Munţii Făgăraş, a fost golit pentru prima dată în 60 de ani de existenţă.
Lacul de acumulare de la barajul Vidraru a fost golit pentru prima dată în cei aproape 60 de ani de existență, pentru realizarea unor lucrări de retehnologizare.
Deversarea apei a lăsat în urmă imagini rare, în jurul cărora s-au construit numeroase conspirații.
Scoaterea aurului de pe fundul lacului Vidraru sau apariția satului care a fost înghițit de ape sunt doar câteva dintre poveștile care s-au viralizat între timp.
Lacul de acumulare Vidraru a fost golit pentru prima dată în 60 de ani de existenţă
În același timp este golit și lacul de acumulare de la barajul Paltinu, tot pentru lucrări. Golirea controlată a barajului Vidraru a început în urmă cu aproape 4 luni și este necesară pentru modernizarea echipamentelor.
După ce lacul Vidraru a fost secat, au ieșit la suprafață ruinele unor ambarcațiuni, dar și pontoane care s-au scufundat în urmă cu mai bine de 20 de ani.
Unii turiști au venit special să vadă peisajul rar de pe Valea Argeșului.
Citeşte şi: VIDEO Cum arată mega-hidrocentrala cu cel mai înalt baraj cu arc cu dublă curbură din China. 217 m!
Imediat dupa ce a început deversarea controlată a lacului Vidraru au aparut și primele informații false: pe de o parte, francezii care au venit să caute aurul de pe fundul lacului, conform Digi24.
Sau ar fi venit să ia apa cu cisterna să o ducă în Franta; pe fundul acestui lac a apărut un sat care a fost înecat în urmă cu 60 de ani.
Proiectul de retehnologizare costă 225 de milioane de euro, iar lucările ar trebui să se încheie la finalul lunii februarie 2026.
Citeşte şi: HA 1 Porțile de Fier 1, repus în funcțiune, costă 55 milioane lei! Burduja: Un nou capitol energetic
Autoritățile intervin și la Barajul Paltinu, de pe Valea Doftanei, din județul Prahova. În urma verificărilor periodice din vară, specialiștii au constatat o problemă la vanele de golire de pe fundul lacului.
Astfel, reprezentanții Apelor Române au decis golirea parțială și controlată a lacului de acumulare. Irina Mircea, purtător de cuvânt Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița:
„Cota optimă pentru realizarea lucrărilor este de 603 metri, iar nivelul maxim al acumulării va fi de 30 de metri față de marginea inferioară a golirii de fund”.
Oamenii spun că nu au mai văzut niciodată lacul atât de gol. Lucrările vor continua până când specialiștii vor stabili soluția optimă de remediere.