Un fost fotbalist român talentat, care a jucat și ca extremă la Ajax Amsterdam, a ajuns să trăiască dintr-un salariu lunar de 5.000 lei, deși a fost milionar în euro. Și-a vândut și casa pentru a face rost de bani.
Un fost fotbalist român talentat, care a jucat și ca extremă la Ajax Amsterdam, a ajuns să trăiască dintr-un salariu lunar de 5.000 lei, deși a fost milionar în euro. Și-a vândut și casa pentru a face rost de bani.
La 54 de ani, cântăreața de muzică populară Nicoleta Voicu dezvăluie că își dorește să meargă dincolo de poveștile pe care le-a auzit și vrea să își găsească părinții biologici și să afle adevărul despre familia din care provine.
Sebastian Stan, actorul român consacrat la Hollywood și primul care a câștigat un Glob de Aur, a împlinit 44 de ani, pe 13 august, și are o poveste de viață demnă de un film. A plecat din țară după Revoluție și dezvăluie că în adolescență îi era rușine să spună că e din România.
Marea actriță Adela Mărculescu a murit la vârsta de 88 de ani, după o viață închinată scenei. Dincolo de luminile reflectoarelor, însă, copilăria și viața i-au fost marcate de o poveste de familie dramatică. „Un adevărat măcel.. Prăpăd, ce mai”, a dezvăluit artista.
Aproape patru decenii mai târziu, Mark și Penny și-au reaprins relația prin intermediul rețelelor de socializare.
La 35 de ani, Allesandro Zanardi, pilotul dublu campion de IndyCar în 1997 și 1998, și-a pierdut picioarele pe circuit. Dar nu a renunțat. „Omul de fier” a devenit campion mondial și paralimpic la handbike. Și a scris istorie în Cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps 2015.
Fiecare lună are o personalitate proprie. Ianuarie este strictă și exigentă. Mai este generoasă până la exagerare. Octombrie dezbrăcă lucrurile și, cumva, le face frumoase.
Au respins în repetate rânduri investitorii care doresc să construiască un centru de date mare în acea locație. Povestea incredibilă a mamei și fiicei care au spus „NU” averii.