Când a avut România granițe comune cu Polonia și Cehoslovacia? Situația a durat 20 de ani. Motivul dispariției
România avut granițe comune cu Polonia și Cehoslovacia timp de 20 de ani, prima dintre ele însumând aproape 350 de kilometri, cea de-a doua fiind de 201 kilometri. Dar furtunile istoriei au făcut ca ele să se modifice și chiar să dispară.
România, granițe comune cu Polonia și Cehoslovacia? La ora actuală pare doar o glumă imposibilă geografic, date fiind vecinătățile de azi ale țării noastre.
Cu atât mai mult cu cât Cehoslovacia nici nu mai există ca stat, după desprinderea Slovaciei din vechiul corp al fostului stat, în 1993.
Cu toate acestea, timp de două decenii, în perioada interbelică, Regatul României a avut granițe comune cu cele două state.
România, granițe comune cu Polonia și Cehoslovacia între 1919-1939
La ora actuală trebuie să trecem prin Ucraina ori prin Ungaria pentru a ajunge în Polonia sau Slovacia, partea desprinsă din fosta Cehoslovacie, în 1993.
Dar, imediat după Primul Război Mondial, pe fondul constituirii ori consoidării multor state naționale, situația a fost total diferită.
Polonezii din Basarabia fuseseră singura minoritate din Basarabia care aplaudaseră Unirea cu România din martie 1918, astfel că era privită cu simpatie de români, ceea ce a dus și la relații statale bilaterale strânse în perioada ce a urmat.
Relaţiile diplomatice dintre România și Polonia au fost stabilite la 9 februarie 1919, la nivel provizoriu.
Citește și: Acum 86 de ani, Rusia a furat Basarabia de la România. Tertipul lui Stalin pentru a smulge și Ținutul Herței
La 16 iulie 1919, guvernul de la Bucureşti a decis trimiterea unei legaţii la Varşovia, condusă de Alexandru Florescu în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar.
Trebuie precizat că lipsa unor neînţelegeri de natură teritorială între cele două ţări a influenţat în mod benefic relaţiile bilaterale
La începutul anilor 1920, ministrul de Externe român, Take Ionescu, a urmărit crearea unei alianţe a statelor care se opuneau revizionismului din Europa centrală şi sudică.
Deşi intrarea Poloniei în orice alianţă alături de Cehoslovacia era exclusă, din cauza diferendului de ordin teritorial dintre cele două ţări, liderii de la Varşovia şi-au exprimat interesul pentru o alianţă cu România, cu trimitere spre orice ameninţare venită din partea Uniunii Sovietice.
La 3 martie 1921 s-a semnat la Bucureşti „Convenţia de alianţă defensivă între Republica Poloniei şi Regatul României”, precum şi „Convenţia militară”.
Esenţa defensivă a alianţei a fost definită în articolul 1:„Polonia şi România se angajează să se ajute reciproc în cazul în care una dintre ele ar fi atacată, fără provocare din partea sa, la frontierele sale orientale actuale”, potrivit historia.ro.
Cu prilejul unei vizite în România, la Sinaia, în septembrie 1922, mareşalul Jòzef Pilsudski, șeful statului polonez între 1918–1922 și conducător de facto (1926–35) al celei de a Doua Republici Polone. întrebat despre cum se vede la Varşovia alianţa cu România, declara că: „Alianţa inimilor este reprezentată, de la Marea Baltică la Marea Neagră, de un singur popor cu două drapele”.
Relația dintre România și Polonia, caracterizată drept „Alianța inimilor”
Relaţiile bilaterale au cunoscut o nouă fază în martie 1926, odată cu semnarea „Tratatului de garanţie” de către I.G. Duca, ministrul Afacerilor Străine al României, şi J. Wielowieyski, trimisul extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Republicii Polone la Bucureşti.
Se trecea astfel de la tratatul de alianţă din 1921 la unul cu garanţii generale, în spiritul Pactului Societăţii Naţiunilor.
Unui atac declanşat la graniţele răsăritene, Polonia urma să-i opună 17 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie şi aviaţie care se concentrau în termen de 28 de zile.
Citește și: De ce Declarația de Independență a Republicii Moldova față de Rusia a fost arsă? Semnată a doua oară
La 15 ianuarie 1931, în condiţiile în care Tratatului politic şi Convenţiei militară semnate în 1926 le expirau valabilitatea, miniştrii de Externe ai României şi Poloniei au semnat, la Geneva, prelungirea pe încă cinci ani a acordului,
Cu ocazia unei noi vizite a mareşalului Pilsudski în România în noiembrie 1931, acesta a fost desemnat drept comandant suprem al armatelor polono-române în cazul unui conflict în est, o poziţie de superioritate ce sugera că Polonia desfăşura o politică externă care îi conferea un statut de putere regională.
În această perioadă, 1919-1939, a existat granița internațională dintre Polonia și România, cu o lungime de 349 de kilometri,
Ea delimita teritoriile Galiției, aflate sub control polonez, și Bucovinei, parte a României Mari.
Granița a fost desființată în urma invaziei Poloniei de către Germania Nazistă și URSS, în septembrie 1939, când această linie de frontieră a devenit limita dintre România și Uniunea Sovietică.
Ulterior, teritoriile pierdute atât de Polonia, cât și de România, în urma ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940, aveau să intre în componența Ucrainei de azi, cu care ne și învecinăm la nord.
Citește și: Vizitele lui Ion Iliescu la Moscova după 1989. Ce tratate a semnat cu Putin?
La rândul său, frontiera dintre Cehoslovacia și României a existat aproximativ în același interval de timp al perioadei interbelice.
Granița se întindea de la intersecția frontierelor între Ungaria, Cehoslovacia și România, apoi urma spre partea de est a râului Tisa până la intersecția frontierelor Cehoslovaciei, Poloniei și României în Carpații Maramureșului.
Granița româno-cehoslovacă a existat până în martie 1939, când Ungaria a ocupat Rutenia Subcarpatică, iar linia de frontieră a început să separe România de Ungaria, așa cum e și astăzi.
