Milioane din gunoi netratat la groapa de la Bârcea Mare unde deșeurile se îngroapă de două ori

Pe lângă deșeurile din Hunedoara, aici sunt plimbate o mare parte din deșeurile din județul Timiș într-o schemă menită să producă profituri și nicidecum salubrizare.

Citește și: Groapa de gunoi a Capitalei, deținută de asociații unui italian judecat pentru dezastru ecologic

„Groapa din groapă”: o practică greu de explicat

În depozitul de deșeuri de la Bârcea Mare imaginile din teren surprind o practică greu de explicat: gropi excavate direct în masa de deșeurilor, în care sunt descărcate noi cantități de gunoi. Operatorul susține că aceste intervenții sunt legate de lucrări la sistemul de captare a biogazului.

Specialiști în domeniu afirmă însă că astfel de lucrări se realizează, în mod obișnuit, prin foraje punctuale și intervenții verticale localizate, nu prin excavări extinse în corpul depozitului. Această diferență ridică o întrebare esențială: sunt aceste lucrări strict tehnice sau ascund o practică prin care deșeuri insuficient tratate ajung direct în depozit, ocolind etapele obligatorii prevăzute în autorizațiile de mediu?

Suspiciuni majore într-un sistem tot mai costisitor

Această situație aparent punctuală deschide însă o problemă mult mai amplă. În timp ce locuitorii din Timiș și Hunedoara plătesc tarife tot mai mari pentru gestionarea deșeurilor, analiza documentelor oficiale, a răspunsurilor transmise de Garda Națională de Mediu și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), precum și observațiile din teren ridică suspiciuni serioase: o parte importantă din deșeuri ar ajunge în depozite fără a fi tratate conform legii și a autorizaţiilor de mediu, iar bugetul public ar putea pierde milioane de lei anual.

În centrul acestor suspiciuni se află compania Supercom, unul dintre cei mai mari operatori de salubritate din România, care își promovează activitatea ca fiind bazată pe „cele mai avansate tehnologii de reciclare”. Datele analizate arată însă un posibil decalaj major între ceea ce este declarat și ceea ce se întâmplă în realitate.

Un mecanism posibil de ocolire a legii

Dacă aceste suspiciuni se confirmă, problema nu mai poate fi tratată ca o simplă disfuncționalitate administrativă. Conturarea unui flux în care operatorul ar continua să factureze un proces tehnologic complex care există mai ales în documente, în timp ce deșeurile sunt eliminate fără tratarea completă impusă de lege, ridică suspiciunea unei conduite menite să reducă costurile și să evite plata contribuției legale de 160 lei/tonă către stat.

Citește și: Scandal în Prahova. Fosta Rosal refuză să ofere garanții bancare pentru depozitarea deșeurilor

Rolul instituțiilor: control sau toleranță?

În mod firesc, o astfel de situație ridică întrebări serioase și cu privire la rolul Gărzii Naționale de Mediu, al AFM, al Agenției pentru Protecția Mediului și al Consiliului Județean Hunedoara. Deși operatorul a fost verificat în repetate rânduri, iar aceste instituții sunt cele care au emis actele și autorizațiile necesare funcționării instalației, reacția acestora pare să se fi limitat, în unele cazuri, la constatări punctuale și la sancțiuni care nu au produs o schimbare reală a modului de operare.

Mai mult, aceleași instituții au nu doar rolul de a autoriza funcționarea, ci și obligația legală de a verifica respectarea continuă a condițiilor din autorizațiile de mediu și de a impune măsuri ferme pentru readucerea activității în parametrii autorizați. Cu toate acestea, din zecile de documente analizate de Newsweek România și din situația constatată în teren rezultă impresia unei tolerări a unor nereguli, în condițiile în care ciclul tehnologic minim de 4+2 săptămâni, utilizarea halei de maturare și încadrarea corectă a deșeurilor rezultate sunt elemente ușor verificabile.

În acest context, simpla aplicare a unor amenzi punctuale, fără impunerea unor măsuri concrete care să oblige operatorul să funcționeze strict în parametrii autorizați, poate fi percepută ca o reacție formală, în timp ce rămân insuficient protejate interesul public, mediul și sănătatea populației din proximitate.

Lanțul de tratare care există doar pe hârtie

Conform autorizațiilor de mediu consultate de Newsweek România, deșeurile colectate din județul Timiș condus de Alfred Simonis de la PSD ar trebui să parcurgă două etape esențiale: sortarea și tratarea mecanică în stația de la Timișoara, urmate de tratarea mecano-biologică la Bârcea Mare.

În practică însă, există indicii că acest flux ar fi doar parțial respectat, contrar condițiilor impuse prin autorizații. La stația de sortare din Timișoara, unde ar trebui separate fracțiile reciclabile și stabilizate deșeurile reziduale, cantități semnificative ar fi doar stocate temporar în aer liber și apoi transportate mai departe fără o prelucrare reală. Etapa următoare ridică și mai multe semne de întrebare.

La instalația de la Bârcea Mare, deșeurile ar trebui să rămână aproximativ șase săptămâni pentru compostare și maturare (minimum 4 săptămâni de compostare și încă 2 săptămâni de maturare). Observațiile din teren și datele analizate sugerează însă că acestea ar sta uneori doar una-două zile înainte de a fi depozitate final. Dacă aceste informații se confirmă, concluzia este una extrem de gravă: deșeuri practic netratate ajung direct în depozit, cu încălcarea condițiilor prevăzute în autorizațiile de mediu.

Capacitate depășită și un proces improbabil

Datele oficiale ridică și ele semne de întrebare.

Instalația de la Bârcea Mare are o capacitate declarată de aproximativ 350 de tone pe zi, ceea ce înseamnă, în condiții normale, circa 8.750 tone/lună și aproximativ 105.000 tone/an. Cu toate acestea, într-o singură lună ar fi primit peste 14.000 de tone de deșeuri, cu aproximativ 5.400 de tone peste capacitatea teoretică. Mai mult, dacă procesul biologic durează șase săptămâni, instalația ar trebui să conțină simultan zeci de mii de tone în diferite etape de compostare și maturare.

Observațiile din teren și imaginile aeriene nu indică însă existența acestor volume și sugerează că hala de maturare nu este utilizată efectiv. Această discrepanță ridică o întrebare esențială: este fizic posibil ca procesul de tratare să fie realizat conform cerințelor legale?

Impact direct asupra mediului și populației

Depozitarea deșeurilor fără parcurgerea completă a ciclului de tratare nu este doar o problemă administrativă. Deșeurile biologic active continuă să fermenteze, generând mirosuri persistente și puternice, deja reclamate de locuitori din zona Timișoarei.

În același timp, cresc cantitățile de levigat — cu risc de contaminare a solului și a apelor subterane — și de metan, un gaz cu efect de seră mult mai puternic decât CO₂ și cu potențial ridicat de autoaprindere. În iulie 2025, un incendiu de proporții a izbucnit la depozitul de la Bârcea Mare, necesitând intervenția a zeci de pompieri.

Miza financiară: milioane economisite anual

Pentru fiecare tonă de deșeu depozitat, operatorii trebuie să plătească o contribuție de 160 lei către AFM. Aceasta nu se aplică însă dacă materialul este declarat drept compost stabilizat (CLO), rezultat din tratarea biologică. Problema majoră este că acest statut poate fi obținut doar dacă este respectat integral ciclul tehnologic prevăzut în autorizația de mediu.

Dacă deșeurile sunt declarate ca fiind tratate fără parcurgerea efectivă a etapelor obligatorii, nu mai vorbim doar despre o neconformitate tehnică, ci despre o posibilă raportare neconformă a cantităților și evitarea contribuției legale. Estimările indică un posibil avantaj financiar de aproximativ 8 milioane de lei anual.

CLO: reguli clare, aplicare incertă

Atât AFM, cât și Garda Națională de Mediu confirmă în răspunsurile pentru Newsweek România că exceptarea de la plata contribuției este posibilă numai dacă sunt respectate integral prevederile autorizației și cerințele de caracterizare pentru fiecare lot. Pentru încadrarea materialului ca CLO sunt necesare: documentație justificativă completă, analize de laborator acreditate RENAR, parametri tehnici precum raportul C/N, acizi grași volatili și carbon total, utilizarea materialului conform scopului prevăzut. În acest context apare o întrebare esențială: dacă aceste condiții sunt cunoscute și aplicate în alte cazuri, sunt ele verificate cu aceeași rigoare și în cazul de la Bârcea Mare?

Notele de control: verificare reală sau formalitate?

Din documentele analizate rezultă că operatorul utilizează notele de constatare emise de Garda Națională de Mediu pentru a justifica încadrarea cantităților ca material tratat și pentru a deduce contribuția de 160 lei/tonă către AFM.

Problema este că observațiile din teren sugerează o realitate diferită: celulele de biostabilizare apar goale, zona de maturare nu este utilizată, iar durata de staționare a deșeurilor este incompatibilă cu ciclul minim prevăzut în autorizație. În aceste condiții, apare întrebarea dacă aceste documente reflectă verificări efective sau ajung să valideze formal o situație care nu respectă parametrii autorizați.

Cântăriri reale sau cifre din birou?

Un alt punct sensibil privește sistemul de cântărire și trasabilitatea reală a deșeurilor. Întregul mecanism financiar — de la facturarea serviciilor către UAT-uri și populație, până la contribuțiile către AFM — se bazează pe cantitățile consemnate în bonurile de cântar.

Există suspiciuni că anumite bonuri ar putea fi generate sau completate manual, ceea ce deschide posibilitatea unor diferențe între cantitățile reale și cele raportate. Verificarea corelării dintre cântarul instalației TMB, cântarul depozitului, facturile și cantitățile declarate la AFM devine esențială.

Cine plătește, în final

În acest timp, costurile sunt suportate de populație și de bugetele publice locale.

În județul Timiș, tarifele sunt calculate ca și cum deșeurile ar fi transportate către depozite mai scumpe. În județul Hunedoara, locuitorii plătesc pentru un serviciu de tratare completă, deși există indicii că procesul nu este realizat integral conform autorizației.

În același timp, solicitările adresate Gărzii Naționale de Mediu, AFM și Consiliului Județean Hunedoara nu au primit, în toate cazurile, răspunsuri complete. Diferența dintre costurile reale și cele facturate se poate transforma astfel într-un câștig suplimentar pentru operator.

Întrebări fără răspuns

Sunt deșeurile tratate efectiv înainte de depozitare sau doar declarate ca atare? Există dovezi tehnice că materialul declarat ca CLO este într-adevăr stabilizat? Pentru ce cantități se plătește contribuția către AFM? Cum verifică Garda Națională de Mediu respectarea reală a procesului? Ce rol au notele de constatare în validarea acestor cantități? De ce practicile vizibile în teren nu au fost investigate în detaliu?

O problemă care depășește un singur caz
Dacă aceste suspiciuni se confirmă, cazul nu este doar despre o companie sau două județe. Este despre modul în care funcționează întregul sistem de gestionare a deșeurilor din România — un sistem în care diferența dintre „pe hârtie” și „în teren” poate însemna milioane de lei, dar și un impact major asupra mediului și sănătății populației.