marți 29 septembrie
EUR 5.2786 USD 4.6397
Abonează-te
Newsweek România

Orașul din România unde gigacaloria, căldura din caloriferele blocurilor, are 3 prețuri. Cât sunt iarna asta?

Data publicării: 29.09.2026 • 11:50
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)

Orașul din România unde gigacaloria, căldura din caloriferele blocurilor, are 3 prețuri este Constanța. Parte din imobile sunt racordate la CET, altă parte la centrale termice de cvartal, iar alte blocuri au centrale proprii administrate de autoritățile locale.

Constănțenii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor plăti iarna aceasta prețuri noi pentru energia termică.

Consiliul Local Constanța a aprobat proiectul privind prețurile de vânzare a energiei termice produse de Termocentrale Constanța în CET Palas, cele 3 centrale termice de cvartal și cele 45 de centrale termice de bloc, începând cu 1 octombrie 2026.

Citește și: Cât ar trebui să coste gazul ca să fie mai rentabil să te încălzești pe curent? Calcule pentru o factură mică

Orașul din România unde gigacaloria, căldura din caloriferele blocurilor, are 3 prețuri. Cât sunt iarna asta?

Potrivit proiectului aprobat, noile prețuri se aplică începând cu 1 octombrie 2026, iar pentru populație sunt prevăzute valori distincte pentru lunile noiembrie și decembrie, în baza avizului emis de ANRE nr.44/22.09.2026 privind modificarea preţurilor pentru activitatea de producere a energiei termice în CET Palas, în centralele termice de cvartal şi în centralele termice de imobil în Municipiul Constanţa, pentru societatea Termocentrale Constanța, informează ziarulamprenta.ro.

Astfel, potrivit datelor cuprinse în proiect, s-au aprobat preţurile pentru activitatea de producere a energiei termice pentru perioada 01.10.2026 – 31.12.2026, cu următoarele valori, astfel:

  • Prețul energiei termice produsă în CET Palas la nivelul de 557,27 lei/MWh exclusiv TVA;
  • Prețul energiei termice produsă în centralele termice de cvartal la nivelul de 737,27 lei/MWh exclusiv TVA;
  • Prețul energiei termice produsă în centralele termice de bloc la nivelul de 814,08 lei/MWh exclusiv TVA.

Preţurile sunt stabilite potrivit Structurii preţurilor pentru activitatea de producere a energiei termice în CET Palas, în centralele termice de cvartal şi în centralele termice de bloc în Municipiul Constanţa, pentru Termocentrale Constanța.

Citește și: Cum se calculează factura de căldură și apă caldă la bloc când agentul termic nu e în parametri? Explică PMB

Prețurile pentru energia termică destinată populației în Constanța, pentru perioada 01.11.2026-31.12.2026, astfel:

  • Preţul energiei termice produsă în CET Palas la nivelul de 407,20 lei/MWh exclusiv TVA
  • Preţul energiei termice produsă în centralele termice de cvartal la nivelul de 585,33 lei/MWh exclusiv TVA
  • Preţul energiei termice produsă în centralele termice de bloc la nivelul de 632,80 lei/MWh exclusiv TVA.

Dacă în ceea ce privește energia termică destinată populației în Constanța prețurile au scăzut ușor, cu 1,5% - 1,7%, în cazul consumatorilor non-casnici acestea au crescut substanția, cu 11% - 13%:

  • 557,27 lei/MWh (+11,36%) la CET Palas
  • 737,27 lei/MWh (+12,19%) la centralele termice de cvartal
  • 814,08 lei/MWh (+13,68%) la centralele termice de bloc

Ajustarea și modificarea prețurilor şi tarifelor aferente activităţii de producere, transport, distribuție și furnizare a energie termice din cadrul serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a fost determinată de creșterea prețurilor de achiziție a combustibilului – gaze naturale şi a energiei electrice utilizate in activitatea de producere a energiei termice livrate pentru SACET Constanţa, începând cu luna aprilie 2026 în contextul actual de reglementare privind piaţa gazelor naturale și a energiei electrice, având în vedere ponderea semnificativă în preţul de vânzare a energiei termice a celor două componente – combustibil gaze naturale şi energie electrică.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră