Aligică: Isteria și alarmismul din presă se ridică la nivel de pericol de securitate națională

DE Mircea Marian | Actualizat: 02.04.2020 - 13:49
Paul Dragoș Aligică Foto: Arhiva Proprie

Profesorul universitar Paul Dragoș Aligică, specialist în analiză instituțională, vorbește, într-un interviu pentru Newsweek România, despre efectele isteriei din presă și despre momentul în care am putea ști când se încheie perioada de autoizolare și carantină.

SHARE

Dragoș Paul Aligică este KPMG Professor la Universitatea București, unde ocupă catedra de Științe Administrative de la Facultatea de Adminstratie și Afaceri, și Senior Research Fellow al F. A. Hayek Program for Advanced Study in Philosophy, Politics and Economics, la Mercatus Center, George Mason University.

Este specialist în analiză instituțională și a publicat numeroase studii, articole și cărți în domeniul sistemelor economice comparate și în domeniul teoriei predicțiilor și scenariilor în contexte analitice și decizionale.

Newsweek România: Când credeți că se va încheia acest „lock down”? Știu că datele sunt incomplete, dar asta e întrebarea pe care o aud cel mai des acum.

Paul Dragoș Aligică: Ați formulat corect. Orice evaluare depinde de datele la care avem acces. Principala caracteristică a actualei situații este una de ambiguitate și incompletitudine a datelor.

S-au luat și se iau decizii majore cu consecințe formidabile în absența unei capacități de a distinge clar care este semnalul venit prin date, de a-l degaja de bruiaj, de zgomotul de fond creat de agitația publică și paucitatea tehnică a măsurătorilor.

Nu e o critică. E o descriere a situației de facto. De asta, a fi decident în astfel de situații presupune o responsabilitate formidabilă.

Un semnal clar cu privire la parametrii fenomenului, un semnal care să fie degajat net de bruiaj și eroarea de măsurare flagrantă, probabil vom avea în câteva săptămâni, în jur de 10 zile, la nivel internațional. În unele țări chiar mai repede. Iar la nivel național, un pic mai târziu.

Imediat însă ce vom începe să distingem tăria semnalului – și folosesc aici un artificiu retoric, nu o descriere tehnică - deci imediat ce vom începe să discernem nu la 100% tărie optimă de semnal, ci undeva la peste 50% - vom putea să speculăm cu mai mare îndreptățire analitică și empirică pe unde suntem de fapt în toată povestea asta. Și acest punct este și mai aproape în timp, cred eu.

De aceea nu dau o dată, ci un criteriu: cel formulat mai sus. Ne apropiem de acest prag când lucrurile încep să se ajusteze în funcție de date, nu de proiecții, spaime și intuiții, momentul în care proiecțiile de model speculativ se retrag din avanscenă în fundal. Ceața începe să se ridice...

Economic vorbind, cât se mai poate menține acest „lock down”? Când va fi momentul în care oameni nu vor mai avea bani de mâncare și vor ieși din case, disperați? În Italia văd că deja se întâmplă asta.

Nu poate ține foarte mult. Iată care e logica fenomenului. Din momentul zero al instaurării unui astfel set de măsuri, se declanșează imediat trei forme de presiune, ca o bombă, sau trei bombe cu ceas:

- Prima, socio-psihologică. Dacă vă amintiți, strategia inițială a britanicilor includea acesta variabilă comportamentală. Zicea: „Bine, îi forțăm să stea în case, dar psihologic și sociologic vorbind, cât putem să îi ținem acolo? Cât timp vor putea urmă directivele restrictive? Cât timp se vor putea manifesta prosocial, în ciudă restricțiilor neplăcute personal, individual?”

Și în modelul lor au pus: două săptămâni. Acum, repet, modelul e model, realitatea e realitate. Să nu fie două, să fie trei. Dar presiunea asta există. E clar că nu poți forța lucrurile indefinit. Cât de mult timp vom avea rate de acceptare și conformare funcționale prosocial?

Depinde de la țară la țară și de la cultură la cultură. Nu vreau să speculez despre români... După povestea asta, vor fi studii care vor compară ratele și intensitățile din diferite țări în această privință...

- Doi, presiunea economică. Cât poate rezistă un sistem economic în actualele condiții? Răspunsul este evident: depinde. Depinde de

(a) structură sistemului și depinde

(b) de resursele sistemului în momentul zero, al declansării crizei. N-are rost să intrăm în detalii.

SUA e un lucru, Germania un lucru, iar România e altceva. Orice sistem însă, odată intrat în această stare de blocaj autoindus, își vede degradându-i-se structură și resursele, care sunt inevitabil cosumate la o rată mai mare decât sunt produse. În cazul României, că știu că asta va interesează, rata de erodare este, cred eu, mult mai mare decât cea a SUA sau Germaniei.

- Trei, presiunea politică. Situații de acest fel generează noi incitări și oportunități pentru jocul politic. Imediat ce apare problema formulată explicit (iar în cazul nostru a apărut explicit în ultimele 48 de ore zic eu) se vor forma două clase de cetățeni: unii pentru salvarea de vieți, alții pentru salvarea economiei, unii pentru închidere, alții pentru deschidere, unii pentru reacții pe termen scurt, alții îngrijorați pe termen lung, unii pentru una, alții pentru aialaltă...

În orice sistem politic și mai ales într-unul democratic, acest lucru este imediat captat și transferat la nivelul politicii partizane.

Începe lupta politică în care politicenii fac ce știu ei mai bine și folosesc aceste clivaje să își dea în cap unii la alții. Unii apără guvernul, alții îl atacă, unii vor să câștige puncte, alții să mențină puncte politice...

Brusc, nu ajunge criza în sine, mai ai și presiunea și agitația politică mocnind... Treptat, factorul competiției politice începe să aibă o logică de sine stătătoare și să interfereze negativ cu efortul de gestionare a crizei...

Iar mass media au un rol esențial în toate cele trei dinamici de mai sus.

Am fost noi, ziariștii, purtătorii unui val de isterie care a generat o reacție excesivă a politicienilor?

Mi-e teamă că da. În general, mass media au atins în această conjunctură unul dintre cele mai lamentabile nivele de performanță din istoria sa. În România, abia acum se vede magnitudinea dezastrului generat de acest sector esențial al unei țări și societăți moderne.

În mod normal, mass media ar trebui să modereze, să filtreze și să introducă un element de raționalitate, echilibru și calm în relație atât cu fenomenul crizei, cât și cu cele trei dinamici mai sus menționate - psiho-sociologice, economice și politice - induse de criză la nivelul întregii țări.

Ceea ce face presa în România în acest moment este exact pe invers. Isteria și iresponsabilitatea și climatul de alarmism și senzaționalism pe care îl promovează acum, în ideea că fac rating și au audiență, sunt un factor negativ imens în subminarea capacității naționale de a reacționa eficient și rațional la această criză.

Practic nu e exagerat să spunem că ceea ce vedem în actualele circumstanțe se ridică la nivelul de pericol de securitate națională. Ce fac oamenii ăștia este un semnal de alarmă cu privire la cât de periculoși de distructivi și subminanți sunt.

Gândiți-vă ce înseamnă o astfel de panică și confuzie și cacofonie induse mediatic pe fundal de criză economică și politică, în situația în care o putere adversă țării ar decide să intervină printr-o formulă de război hibrid într-o manieră ostilă țării noastre...

În România, nu există în acest moment o autoritate mediatică credibilă, un reper de autoritate epistemică și profesională care să funcționeze ca un filtru și factor de mediere și echilibrare a fluxurilor informaționale. Nu e vorba aici, subliniez, de nu știu ce for de reglementare.

Mă refer la simplu profesionalism elementar și autoritate epistemică profesională instituționalizate în câteva repere organizaționale mediatice, care să fie cât de cât serioase și credibile, și care fie capabile de impact responsabil în astfel de situații...

Ce soluție vedeți?

Până să mă gândesc la soluție, vreau să notez ceva. Aceste derapaje ne îngroape pe toți. Am invocat, de câteva ori public de la începutul acestei crize, un sociolog american din anii 20: „Ceea ce oamenii percep real – deși poate nu este - devine real în consecințele sale, pentru că oamenii reacționează ca atare...”.

Dacă mass media insistă cu o abnegație demnă de o cauză mai bună să inducă acestui popor că România se prăbușește sub propria greutate economică, insitituțională, politică etc. România se va prăbuși...

Dacă va continua să facă jocuri politice întărâtând politicenii unul împotriva altuia, întărâtând categorii de public una împotriva altora, și pe toți împotriva autorităților de orice fel, ghiciți care va fi rezultatul.

Nu e o speculație, e o posibilitate. Nu așa se face treabă dacă vrem să criticăm autoritățile și să facem presiune politică și publică.

Cum va arîta lumea de după criză? Văd deja foarte multe preditii și speculații? China credeți că profită, mediatic, de situație sau va ieși cu influența știrbită, pentru modul în care a gestionat situația în decembrie 2019/ ianuarie 2020? Cum ați caracteriza reacția Uniunii Europene?

Haideți să continuăm discuția asta mâine. Chestiunea predicțiilor și a strategiilor și poziționărilor post criză este prea importantă ca să o expediem acum...

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -