Interzicerea circulației după ora 18.00 în întreaga Italie – cu excepția celor plecați pentru muncă, sănătate sau alte urgențe, aspecte dovedite cu auto-certificare – este noua măsură pe care o discută autoritățile italiene.
Interzicerea circulației după ora 18.00 în întreaga Italie – cu excepția celor plecați pentru muncă, sănătate sau alte urgențe, aspecte dovedite cu auto-certificare – este noua măsură pe care o discută autoritățile italiene.
Oraşul Geneva merge dincolo de restricţiile impuse la nivel naţional în Elveţia şi anunţă că va închide baruri, restaurante şi magazine neesenţiale, în încercarea de a stopa o recrudescenţă a infectărilor cu coronavirus.
Aproape 30 la sută dintre moldovenii cu drept de vot și-au exprimat opțiunea pentru alegerile prezidențiale, până la ora 15.00, transmite presa de la Chișinău. Partidul PAS, care o susține pe Maia Sandu, reclamă fraudarea alegerilor în Transnistria.
Italia are două zile pentru adoptarea unor restricții mai severe pentru a opri pandemia de coronavirus, apreciază ministrul italian al Sănătății, citat de Reuters.
Un bărbat îmbrăcat în haine medievale a înjunghiat cu un cuțit mai multe persoane în Quebec, Canada, informează digi24.ro.
Rezultatele parţiale ale alegerilor legislative din Georgia, publicate duminică de comisia electorală, dau drept câştigător partidul puterii, însă opoziţia a respins aceste rezultate, îndemnându-şi susţinătorii să se mobilizeze, informează AFP.
Rusia s-a declarat sâmbătă pregătită să ofere asistenţă militară pentru Erevan, care se află într-un conflict armat cu Azerbaidjanul în regiunea separatsistă Nagorno Karabah, în cazul în care confruntările armate se extind pe teritoriul armean.
Peste 130.000 de oameni, mulți purtând măști curcubeu, au mărșăluit sâmbătă prin Taipei pentru a sărbători succesul insulei în lupta împotriva coronavirusului.