Forțele de securitate tunisiană au arestat sâmbătă un suspect care a revendicat atacurile cu cuțitul din orașul francez Nisa, potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului Antitero din țara africană.
Forțele de securitate tunisiană au arestat sâmbătă un suspect care a revendicat atacurile cu cuțitul din orașul francez Nisa, potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului Antitero din țara africană.
Actorul scoţian Sean Connery, care a redefinit statutul de star de cinema, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunţat sâmbătă BBC.
Un al treilea bărbat, un apropiat al unui suspect interpelat vineri seară, a fost arestat în cadrul anchetei asupra atacului cu cuţitul din bazilica din Nisa (sud-estul Franţei), care a făcut trei morţi, a anunţat sâmbătă o sursă judiciară.
Secretarul de stat pentru protecţia civilă, Nikos Hardalias, a declarat că situaţia din Samos "este extrem de dificilă", în urma cutremurului cu o magnitudine de 6,6. Nikos Hardalias i-a sfătuit pe oameni să fie "vigilenţi" în faţa riscului de replici.
Bilanţul morţilor cutremurului de vineri în oraşul Izmir din vestul Turciei a urcat la 25, a anunţat sâmbătă agenţia oficială de presă Anadolu, citând autoritatea naţională de gestionare a dezastrelor AFAD.
Statele Unite au înregistrat, pentru ultimele 24 de ore, un nou record de cazuri de COVID-19 şi au depăşit pragul de 9 milioane de contaminări.
Ciocniri între protestatari şi poliţişti s-au produs vineri în centrul oraşului Barcelona, unde sute de persoane s-au adunat pentru a manifesta împotriva restricţiilor de circulaţie impuse pentru a încetini răspândirea pandemiei de COVID-19, informează AFP.
Ofițerii de poliție au reținut peste 20 de protestatari musulmani lângă clădirea Ambasadei Franței la Moscova, relatează TASS.