Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), condus de fostul preşedinte prorus Igor Dodon, cere demisia Maiei Sandu şi organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate într-o declaraţie aprobată de Consiliul republican al PSRM, reunit duminică, la Chişinău.
Partidul german al Verzilor, aflat în ascensiune, îşi nominalizează luni, pentru prima dată în istoria sa, propriul candidat la funcţia de cancelar în perspectiva alegerilor legislative federale din septembrie.
Cine va fi următorul Duce de Edinburgh? Este o întrebare care a revenit în atenție după decesul Prințului Philip al Marii Britanii, care a murit pe 9 aprilie, cu doar două luni înainte de a împlini 100 de ani.
Consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a declarat că guvernul SUA a avertizat Rusia că vor exista consecinţe dacă Alexei Navalnîi va muri în închisoare.
Trei persoane au fost ucise şi două rănite grav într-un atac armat care s-a produs duminică dimineaţă într-o tavernă din oraşul american Kenosha.