Rubla rusească a urcat la un maxim de aproape şapte ani faţă de dolar, pe piaţa valutară din Moscova, susţinută de controale de capital şi de promisiunea viitoarelor plăţi de impozite la sfârşitul lunii.
Rubla rusească a urcat la un maxim de aproape şapte ani faţă de dolar, pe piaţa valutară din Moscova, susţinută de controale de capital şi de promisiunea viitoarelor plăţi de impozite la sfârşitul lunii.
Armata ucraineană a lovit din nou Insula Șerpilor, în noaptea de duminică spre luni, iar ieri rușii au atacat cu rachete de croazieră regiunea Odesa, inclusiv un punct aflat în Deltă, chiar pe brațul Chilia, la granița cu România.
Un oficial american al Apărării anticipează că „orașele gemene” Severodonetsk și Lisichansk vor cădea în câteva zile, pe măsură ce forțele ruse lovesc zona cu artilerie grea și muniție nedirijată, care provoacă pierderi mari.
Amatorismul și incompetența comandanților ruși al unui tanc au dus la un dezastru pentru echipajul blindatului. Vehiculul de război a intrat ca „prin brânză” pe un câmp minat și la scurt timp a sărit în aer.
Agenția de presă rusă RIA Novosti a anunțat că, în luptele din Ucraina, Aviația Forțelor Terestre aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse a început să întrebuințeze noua rachetă de aviație Produs 305, pentru a distruge instalațiile militare importante.
În Luhansk, Statul Major General ucrainean a declarat că unitățile rusești se concentrează pe prevenirea atacurilor ucrainene împotriva "părții din spate a grupului de trupe rusești care operează în direcția Sloviansk" și folosesc artileria împotriva infrastructurii civile.
Vladimir Putin ar fi dat ordin armatei sale să cucerească întreaga regiune Luhansk până pe 26 iunie.
Șefa propagandei de la Russia Today este convinsă să Occidentul va veni la Rusia când va începe foametea și se vor ruga să fie din nou „prieteni”. „Toată speranța noastră este în foamete”.