luni 06 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

Zelenski îl acuză pe Putin că minte: Mariupol nu a căzut în mâna rușilor. Rezistența continuă

Data publicării: 22.04.2022 • 09:27 Data actualizării: 22.04.2022 • 09:27
Zelenski îl acuză pe Putin că minte: Mariupol nu a căzut în mâna rușilor. Rezistența continuă /president.gov.ua
Zelenski îl acuză pe Putin că minte: Mariupol nu a căzut în mâna rușilor. Rezistența continuă /president.gov.ua

Preşedintele Volodimir Zelenski a contrazis afirmaţiile preşedintelui Vladimir Putin conform cărora oraşul-port Mariupol, vital din punct de vedere strategic, a căzut joi în mâinile armatei ruse, transmite Reuters.

Preşedintele Putin a apărut la televiziunea de stat rusă împreună cu ministrul apărării Serghei Şoigu pentru a anunţa că anulează ordinul de a lua cu asalt combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, unde sunt asediate forţele ucrainene rămase în oraş, adăugând că acum plănuieşte ca aceasta să fie sigilată "pentru ca nici măcar o muscă să nu poată intra sau ieşi". Putin şi-a reiterat, de asemenea, cererea ca luptătorii ucraineni încercuiţi să depună armele şi să se predea dacă vor să scape cu viaţă.

Citește și: Fata ministrului apărării Șoigu, penthouse-uri de jumătate de miliard de ruble

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a contrazis afirmaţiile Kremlinului, spunând că Mariupol nu este încă o cauză total pierdută.

"Situaţia este dificilă, situaţia este rea", le-a spus joi, la Kiev, jurnaliştilor Volodimir Zelenski, dar au mai rămas modalităţi de a elibera oraşul.

"Există o modalitate militară de pregătire şi ne pregătim pentru aceasta", a spus preşedintele ucrainean. Pentru aceasta, a spus el, este nevoie de ajutor occidental.

Citește și: Rușii au violat și apoi au împușcat-o în tâmpă pe o tânără de 22 de ani din Ucraina

O altă soluţie ar fi una de natură diplomatică şi umanitară, a spus Zelenski, enumerând mai multe variante pe care Kievul le-a propus deja Moscovei, inclusiv un schimb de "răniţi cu răniţi".

"În acea citadelă sunt peste 400 de răniţi. Este vorba de soldaţi", a spus preşedintele Ucrainei, care a adăugat că mai sunt şi civili răniţi.

"Ne aşteaptă zile decisive, bătălia decisivă pentru statul nostru, pentru ţara noastră, pentru Donbasul ucrainean", a subliniat Zelenski.

Mariupol a fost încercuit de trupele ruse la scurt timp după ce a început invazia rusă. Pe lângă luptători, se crede că în Azovstal s-ar mai afla şi aproximativ 1.000 de civili. Unii au declarat că nu vor renunţa şi nu se vor preda armatei ruse, dar nu se ştie cât de mari sunt proviziile lor de alimente şi muniţii.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră