Ucraina interzice intrarea străinilor în țară de sâmbătă. Tranzitul este permis

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 28.08.2020 - 21:15
Aeroportul din Kiev/ FOTO: ukrainetrek.com

Începând de sâmbătă, 29 august, ora 00.00, până în data de 28 septembrie 2020, se interzice intrarea cetățenilor străini și apatrizilor pe teritoriul Ucrainei, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

SHARE

Astfel, se interzice intrarea cetățenilor străini și apatrizilor pe teritoriul Ucrainei, cu excepția următoarelor categorii: rudele de gradul I ale cetățenilor ucraineni; persoanele care dețin un permis de muncă în Ucraina; specialiști care sosesc în Ucraina la invitația reprezentanților companiilor ucrainene; persoanele aflate în tranzit care dețin documente ce confirmă părăsirea Ucrainei în maximum 2 zile de la intrarea pe teritoriul acesteia; persoane care au drept de ședere permanentă sau temporară în Ucraina, confirmat prin documente justificative; persoanele sosite la studii; persoanele sosite în Ucraina pentru tratament medical; conducătorii autovehiculelor de transport marfă, membrii echipajelor aeronavelor, navelor maritime și fluviale și echipajelor de tren; personalitățile culturale care sosesc la invitația instituțiilor de cultură; persoanele care participă la competiții sportive; persoanele care transportă celule STEM pentru transplant; membrii delegațiilor oficiale ale statelor străine, angajații organizațiilor internaționale, precum și persoanele ce îi însoțesc, care sosesc la invitația Președintelui Ucrainei, Parlamentului, Guvernului, Administrației Prezidențiale, Ministerului Afacerilor Externe.

Persoanele din categoriile enumerate mai sus trebuie să prezinte la trecerea frontierei de stat o asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină. Polița de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanță în Ucraina.

De asemenea, vor avea acces pe teritoriul Ucrainei următoarele categorii de persoane (fără a mai fi obligatorie deținerea unei polițe de asigurare COVID-19): refugiații sau persoanele care au nevoie de protecție internațională; personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale statelor străine, reprezentanțelor organizațiilor internaționale, acreditate în Ucraina, precum și membrii de familie ai acestora sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitația Ministerului Afacerilor Externe; instructorii militari ai statelor membre NATO și ai statelor care participă la programul “Parteneriatul pentru Pace” sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitația Ministerului Apărării.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te