12 morți într-un atac cu dronă rusească asupra unui autobuz în regiunea Dnipropetrovsk
Un atac cu dronă rusească asupra unui autobuz care transporta angajați ai unei mine din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk (centru-est) s-a soldat cu cel puțin 12 răniți și șapte răniți duminică, au anunțat serviciile de urgență și autoritățile locale, transmite AFP.
O dronă rusească a atacat un autobuz din serviciul unei companii din districtul Pavlograd, au scris pe Telegram serviciile de urgență ucrainene.
Citește și: Sistemul Starlink de sateliţi este în pericol. Putin ar dezvolta o armă, pentru a-l ataca, crede NATO
Mesajul este însoțit de o fotografie ce arată un autobuz cu geamuri sparte, ieșit de pe șosea, în fața căruia se află trupuri blurate.
12 morți într-un atac cu dronă rusească asupra unui autobuz în regiunea Dnipropetrovsk
Potrivit serviciilor de salvare, șapte persoane au fost spitalizate.
Conform poliției naționale, atacul a avut loc în orașul minier Ternivka, situat aproape de Pavlograd, la circa 70 km de front în linie dreaptă.
Citește și: Rusia testează noi terminale de comunicații, după ce Starlink a băgat frontul din Ucraina în „pauză”
Grupul energetic DTEK a comunicat ulterior că angajați ai uneia din minele sale au fost vizați de acest atac, după terminarea schimbului. Potrivit acestei surse, 15 angajați au murit și șapte au fost răniți, un bilanț încă neconfirmat de autoritățile ucrainene, adaugă AFP.