miercuri 15 iulie
EUR 5.2456 USD 4.6014
Abonează-te
Newsweek România

SUA ar putea adopta permanent ora de vară. Camera Reprezentanților a aprobat proiectul

Data publicării: 15.07.2026 • 09:10
SUA ar putea adopta permanent ora de vară. Camera Reprezentanților a aprobat proiectul - Foto: Magnific (Imagine cu rol ilustrativ)
SUA ar putea adopta permanent ora de vară. Camera Reprezentanților a aprobat proiectul - Foto: Magnific (Imagine cu rol ilustrativ)

Dacă legea va intra în vigoare, americanii nu vor mai da ceasurile înapoi în fiecare toamnă. Inițiativă încă trebuie aprobată de Senat și generează controverse legate de efectele asupra vieții de zi cu zi.

Statele Unite sunt mai aproape ca oricând de eliminarea schimbării sezoniere a orei. Camera Reprezentanților a adoptat cu o majoritate largă un proiect de lege care prevede menținerea permanentă a orei de vară, punând capăt practicii de a muta ceasurile de două ori pe an.

Inițiativa urmează să fie dezbătută în Senat, unde se confruntă încă cu opoziție, relatează Reuters.

Citește și: Zeci de țări au renunțat la ora de iarnă. Bolnavii, afectați de schimbare

SUA ar putea adopta permanent ora de vară. Camera Reprezentanților a aprobat proiectul

Susținătorii proiectului afirmă că renunțarea la schimbarea orei ar aduce beneficii pentru sănătate și economie, în timp ce criticii avertizează că diminețile de iarnă ar deveni mult mai întunecate în multe regiuni ale țării.

Camera Reprezentanților a aprobat așa-numitul „Sunshine Protection Act” cu 308 voturi pentru și 117 împotrivă.

Citește și: De când se schimbă ora în România? Ceaușescu a introdus ora de vară și de iarnă din 1979

Dacă legea va fi adoptată și de Senat, Statele Unite nu vor mai reveni la ora standard în luna noiembrie, iar ora de vară va rămâne valabilă pe tot parcursul anului. Totuși, statele care în prezent nu aplică ora de vară sau care aleg să păstreze permanent ora standard vor putea continua să facă acest lucru.

În prezent, Arizona și Hawaii sunt singurele state americane care nu aplică schimbarea sezonieră a orei.

Inițiatorii proiectului susțin că schimbarea orei afectează ritmul biologic al populației și este asociată cu perturbarea somnului, creșterea numărului de accidente rutiere și a accidentelor de muncă imediat după modificarea ceasurilor.

Potrivit susținătorilor, păstrarea orei de vară pe tot parcursul anului ar oferi mai multe ore de lumină după-amiaza și seara în lunile de iarnă, ceea ce ar putea încuraja activitățile economice, cumpărăturile și petrecerea timpului în aer liber.

Casa Albă și președintele Donald Trump și-au exprimat sprijinul pentru proiect, argumentând că eliminarea schimbării orei ar reduce costurile și inconvenientele generate de ajustarea ceasurilor de două ori pe an. Administrația american, estimează că măsura ar putea aduce economii de ordinul sutelor de milioane de dolari anual, conform surselor citate de mediafax.

Nu toți parlamentarii sunt însă convinși că ora de vară permanentă este cea mai bună soluție.

Printre cei care contestă proiectul se numără senatorul republican Tom Cotton, care avertizează că, în timpul iernii, răsăritul ar avea loc mult mai târziu, în unele zone chiar în jurul orei 9.00 sau după această oră.

O astfel de situație ar însemna că milioane de copii ar merge la școală pe întuneric, iar navetiștii, muncitorii din construcții sau agricultorii și-ar începe activitatea înainte de răsăritul soarelui.

În plus, organizația Airlines for America, care reprezintă marile companii aeriene din SUA, a atras atenția că schimbarea ar necesita o perioadă lungă de implementare, deoarece ar afecta orarele de zbor, poziționarea aeronavelor și sincronizarea cu transportul aerian internațional.

Ora de vară în Europa

În Uniunea Europeană, inclusiv în România, schimbarea sezonieră a orei continuă să fie aplicată, deși de mai mulți ani există discuții privind eliminarea acestei practici.

Comisia Europeană a propus încă din 2018 renunțarea la schimbarea orei, însă statele membre nu au ajuns la un acord privind păstrarea permanentă a orei de vară sau a celei de iarnă, astfel că sistemul actual rămâne în vigoare.

Dacă Statele Unite vor adopta definitiv ora de vară permanentă, diferențele de fus orar dintre America și Europa ar putea varia în anumite perioade ale anului, în funcție de calendarul aplicat pe fiecare continent.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră