duminică 15 noiembrie
EUR 5.3498 USD 4.8428
Abonează-te
Newsweek România

Doua avioane s-au ciocnit pe o pistă a aeroportului din Miami, Ce zic pasagerii?

Data publicării: 15.11.2026 • 10:45 Data actualizării: 15.11.2026 • 10:51
Avio - Foto: magnific
Avio - Foto: magnific

Două avioane s-au ciocnit sâmbătă seara pe una dintre pistele Aeroportului Internațional Miami. Accidentul s-a produs la doar o zi după suspendarea zborurilor la nivel național care a produs haos în SUA.

Accidentul s-a produs la ora locală 21.15.

„Vârful aripii unui Boeing 737 aparținând Copa Airlines a lovit partea din față a unui Boeing 767 al companiei UPS, în timp ce aeronavele rulau pe pistă”, a transmis Administrația Federală a Aviației (FAA).

Două persoane au fost rănite în urma coliziunii, a declarat, pentru CNN, Greg Chin, directorul de comunicare al aeroportului.

„Rulam pe pistă după aterizare, cu o viteză normală, când, dintr-o dată, am auzit agitația din jurul meu intensificându-se, urmată de un țipăt colectiv și apoi de impactul cu o altă aeronavă care a lovit-o pe a noastră”, a povestit, pentru CNN, Cesar Ferreira, un pasager din avionul Copa.

„În cabină, am simțit cum avionul a fost aruncat brusc în lateral. La început, unii pasageri au intrat în panică, dar echipajul Copa a reacționat rapid, determinându-i pe toți să rămână pe locurile lor”, a spus Ferreira, potrivit mediafax

Controlorii de trafic aerian instruiseră echipajul UPS să acorde prioritate zborului Copa, a precizat FAA. Agenția a demarat o anchetă.

„Ne-a lovit cineva”, a spus pilotul zborului Copa Airlines într-o înregistrare audio a comunicațiilor cu turnul de control, în timp ce controlorul întreba echipajul avionului UPS dacă a existat un contact între aeronave.

„Da, am înaintat prea mult, iar el… ne-a agățat cu aripa”, a răspuns pilotul UPS în înregistrarea audio.

„Se pare că ne lipsește vârful aripii stângi”, a transmis ulterior pilotul Copa. Ferreira a declarat că, după aproximativ 10 minute, căpitanul a anunțat că nu există niciun pericol iminent și că va fi adus un vehicul de tractare pentru a muta aeronava.

Două persoane au fost rănite ușor

Toți cei 166 de pasageri și cei șase membri ai echipajului au debarcat în siguranță, iar avionul a fost readus la terminal, a transmis compania aeriană într-un comunicat.

O fotografie cu aeronava UPS arată partea din față a acesteia strivită, cu o gaură largă în panourile exterioare. Zborul Copa Airlines tocmai aterizase la Miami, venind din Panama City (Panama), iar aeronava UPS se pregătea de decolare cu destinația Bogotá (Columbia) în momentul producerii incidentului.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră