Slovacia a renunțat la AstraZeneca și începe vaccinarea anti-COVID cu serul rusesc Sputnik V

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 13.05.2021 - 08:52
Slovacia va începe din luna iunie să administreze vaccinul anti-COVID-19 rusesc Sputnik V. / Foto: sme.sk

Slovacia va începe din luna iunie să administreze vaccinul anti-COVID-19 rusesc Sputnik V, a anunţat ministrul slovac al sănătăţii, Vladimir Lengvarsky, informează AFP.

SHARE

Anunţul survine la o zi după ce Slovacia a suspendat vaccinările cu prima doză de vaccin anti-COVID produs de AstraZeneca, în timp ce investighează cazul unei persoane decedate în urma unui cheag de sânge format după ce i-a fost administrat acest ser.

Decizia de a achiziţiona vaccinul rusesc Sputnik V, luată iniţial de fostul premier Igor Matovic fără acordul partidelor din coaliţia care-l susţinea, a provocat o criză guvernamentală încheiată cu demisia guvernului. Un nou guvern, condus de Eduard Heger, a fost învestit pe 1 aprilie.

Citește și: „Un infern aici”: COVID-19 în India, pandemia dublată de o epidemie cauzată de o ciupercă mortală

Primul lot de Sputnik V, respins ca neconform

În urma deciziei lui Matovic, Slovacia a recepţionat pe 1 martie primul transport cu doze de vaccinuri Sputnik V, dar pe care nu le-a folosit, întrucât lotul a fost respins de agenţia slovacă însărcinată cu autorizarea medicamentelor, care a suspectat că acesta ar putea să nu fie conform calitativ, anunţ care a condus atunci la o dispută între Moscova şi Bratislava.

Citește și: Capitala se pregătește pentru noi măsuri de relaxare. Care sunt acestea și de când intră în vigoare

Dar ultimele teste efectuate la două laboratoare independente slovace şi la încă unul din Ungaria au stabilit că vaccinul este conform, rezultat în urma căruia Ministerul Sănătăţii slovac a validat administrarea lui.

Slovacia a suspendat marți vaccinările cu prima doză de AstraZeneca, după ce a anunțat că examinează cazul unui pacient care a murit din cauza unui cheag de sânge după ce a primit vaccinul.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te