Raport ONU: Coreea de Nord, probabil să fi dezvoltat dispozitive nucleare miniaturizate

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 04.08.2020 - 09:34
Foto: Reuters
Foto: Reuters

Coreea de Nord ''probabil'' că face progrese în dezvoltarea armelor nucleare, potrivit unui raport clasificat al Naţiunilor Unite, ale cărui detalii au fost confirmate şi citate marţi de DPA şi Reuters, preluate de Agerpres.

SHARE

Coreea de Nord "a dezvoltat probabil dispozitive nucleare miniaturizate care se potrivesc în focoasele rachetelor sale balistice", au declarat surse diplomatice, citând raportul.

Documentul privind respectarea sancţiunilor împotriva Coreii de Nord subliniază că evaluările se bazează pe informaţii provenite de la o ţară membră.

Documentul susţine că Coreea de Nord îşi continuă programul nuclear, inclusiv producţia de uraniu îmbogăţit şi construcţia unui reactor experimental cu apă uşoară.

Raportul unui grup independent de experţi care monitorizează sancţiunile ONU arată că ţările, pe care nu le identifică, cred că ultimele şase teste nucleare ale Coreii de Nord au ajutat probabil la dezvoltarea unor dispozitive nucleare miniaturizate. Phenianul nu a mai efectuat un test nuclear din septembrie 2017.

Raportul interimar a fost prezentat luni comitetului de sancţiuni împotriva Coreii de Nord al Consiliului de Securitate al ONU.

"Republica Populară Democrată Coreeană îşi continuă programul nuclear, inclusiv producţia de uraniu puternic îmbogăţit şi construcţia unui reactor experimental cu apă uşoară. Un stat membru consideră că Republica Populară Democrată Coreeană continuă producţia de arme nucleare", se arată în raport.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te