Problema ruso-ucraineană în 6 întrebări

DE Ovidiu Nahoi | Actualizat: 17.12.2021 - 09:51
Foto: Getty Images

Marți, 7 decembrie, o lume întreagă a stat cu ochii pe convorbirea la distanță dintre președintele american Joe Biden și omologul său rus Vladimir Putin. Va fi război? Va fi o dezescaladare de tipul celei văzute în primăvară?

SHARE

O primă concluzie în urma întâlnirii - și una nu foarte încurajatoare – este că pozițiile cu privire la Ucraina rămân aproape neschimbate. 

Washingtonul interpretează prezența trupelor ruse în apropierea graniței ca pe o agresiune și amenință cu sancțiuni în caz că Moscova va alege calea militară. Rusia cataloghează aceste preocupări drept „isterie“ și spune că nu face altceva decât să răspundă mișcărilor ucrainene și acumulării de forțe NATO în flancul estic al alianței.

Trebuie spus, totuși, că această prezență întărită a aliaților în regiune vine după anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea, în primăvara anului 2014. 

1. Ce impact a avut discuția Biden-Putin?

Dacă Vladimir Putin a mizat pe diviziunile din cadrul Occidentului, atunci se pare că a pariat pe un cal mort. Într-un semnal că aliații sunt pe aceeași lungime de undă, președintele Biden i-a contactat imediat după discuție pe aliații săi europeni: președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel, premierul italian Mario Draghi, premierul britanic Boris Johnson. Apoi, a discutat cu aliații de pe flancul estic din cadrul grupului „București 9“.

Anterior, liderul de la Kremlin primise avertismente similare de la Washington, Bruxelles, Paris sau Berlin: dacă va ataca Ucraina, vor fi consecințe majore.

Comentând la postul de radio Echo Moskvii, citat de Eurotopics, publicistul Leonid Gozman spunea că negocierile au însemnat un punct pentru Biden:

„Casa Albă a declarat imediat după încheierea discuțiilor că Biden a emis, de fapt, un ultimatum. Conform legilor străzii, stabilite de Putin și bazate pe anii de tinerețe petrecuți în Sankt Petersburg, răspunsul ar fi trebuit să fie imediat și ferm. 

Dar Kremlinul a rămas tăcut timp de câteva ore și apoi a ieșit cu declarații de neînțeles, lipsite de orice postură de superputere. Potrivit rapoartelor din SUA, imediat după discuții, Biden i-a contactat pe liderii marilor state europene, care sunt aliații săi.

Dar pe cine ar putea suna președintele nostru? Pe Lukașenko și Maduro? Putin este singur pe această planetă“, comenta Leonid Gozman.

2. Își va schimba Putin atitudinea?

Cu 100.000-175.000 de militari masați la frontierele răsăritene ale Ucrainei (în funcție de sursa care furnizează cifrele), liderului de la Kremlin îi va veni foarte greu să se retragă pur și simplu în urma avertismentelor occidentalilor. Și ce motiv ar avea?

În definitiv, faptul că Vestul amenință numai cu sancțiuni economice îi indică lui Vladimir Putin lipsa apetitului pentru o implicare militară.

În timp ce Kremlinul vrea să lupte și își pregătește deja poporul pentru război. Ar fi poate prea optimist din partea Occidentului să mizeze pe grija lui Putin față de privațiunile la care și-ar supune poporul în cazul unor sancțiuni majore sau a unor pierderi grele provocate de un război la scară largă. 

În ultimele luni, propaganda rusă și-a îngroșat tonul la adresa Occidentului, pe canalele televiziunii de stat. SUA sunt acuzate că împing Europa și Ucraina către un război cu Rusia.

Polonia este acuzată că a instrumentalizat ea însăși criza migranților de la frontiera cu Belarus, ca pretext pentru o acțiune agresivă.

La posturile tv controlate de Kremlin, militari și politicieni vestesc venirea celui de-al treilea război mondial, prin agresiunea Vestului – unul dintre pilonii propagandei rusești, bazat pe mitul sovietic al „Marelui Război pentru Apărarea Patriei“.

După întâlnirea Biden-Putin, oficiali ucraineni au reclamat o întărire a dispozitivelor militare rusești masate la frontieră, într-un semn al unei lovituri militare de amploare.

3. Cum ar putea arăta războiul?

Dacă Rusia va da drumul câinilor războiului (nimic nu este sigur), există mai multe scenarii demne de luat în considerare.

Unul, care s-ar potrivi cu imaginea lui Putin de jucător calculat și rece, ar consta într-o operațiune limitată: asigurarea unei legături terestre între Donețkul controlat de facto de Rusia și Crimeea ocupată, pe linia Mariupol-Kherson.

O miză importantă ar fi capturarea rezervoarelor de apă din regiunea de nord a Crimeei, controlate acum de Ucraina. Moscova ar putea astfel rezolva problema presantă a lipsei apei în peninsulă.

Aceasta ar presupune un efort ofensiv pe un front relativ îngust, de câteva zeci de kilometri, dar pe o adâncime de peste 400 de kilometri, ceea ce reclamă o mare concentrare de forțe și armament.

Un scenariu mai amplu ar presupune o continuare a înaintării rusești, cu capturarea Odesei, asigurarea unei legături terestre cu Transnistria și capturarea Basarabiei istorice (Bugeac), ceea ce ar însemna revenirea Kremlinului la gurile Dunării.

Și reînvierea unui proiect istoric, al „Noii Rusii“. Există chiar și un scenariu mai amplu, cu o ofensivă în flancul sudic combinată cu una pe axa nord-sud, inclusiv dinspre Belarus, având ca obiectiv cucerirea capitalei Kiev și astfel, spulberarea statului ucrainean.

4. Poate Ucraina să reziste?

Aceasta rămâne o întrebare. Capacitatea de rezistență a Ucrainei nu a mai fost testată de la momentul agresiunilor din 2014-2015.

Atunci, Rusia a reușit anexarea Crimeei printr-o operațiune extrem de ingenioasă, așa-numita tactică a „omuleților verzi“ – combatanți fără însemne, apăruți de nicăieri și care au ocupat în timp scurt punctele-cheie ale regiunii, fără a întâmpina vreo rezistență reală din partea forțelor ucrainene.

La începutul anului 2015, circa 5.000 de militari ucraineni au fost înconjurați de forțele separatiste pro-ruse la Debalțevo, în Donbas, consfințind înfrângerea Kievului. În același timp, trebuie spus că orașul Mariupol, deși cu o populație preponderent rusofonă, a rezistat bine atacurilor rebelilor pro-ruși din Donbas în 2014-2015.

De asemenea, o operațiune de capturare a Odesei, după metoda patentată a „omuleților verzi“ s-a sfârșit extrem de prost pentru Rusia, în mai 2014.

Agenții ruși au fost incendiați de vii în palatul Camerei de Comerț. Odesa, oraș fondat de Imperiul Rus, de cultură rusă, dar care preferă libertățile conferite de statul ucrainean.

Ucraina pare mai pregătită astăzi pentru o confruntare decât era în 2014-2015. În primul rând, țara a putut desfășura un război de uzură de șapte ani cu separatiștii din Donbas.

Aceasta i-a călit armata. Administrațiile pro-occidentale au reformat armata și serviciile secrete, eliminând total sau măcar în bună parte cadrele pro-ruse.

În ultimele luni, Ucraina a primit din Occident echipamente și consilieri militari și se așteaptă ca acest sprijin (care continuă) să permită o rezistență pe un termen mai lung și să provoace pierderi majore inamicului.

 5. Ce speră Occidentul?

Occidentul nu se va implica militar în sprijinul Ucrainei, în eventualitatea unei agresiuni, dar speră să poată menține pacea, prin avertismentele cu sancțiuni economice fără precedent. Se detașează intenția de blocare a conductei North Stream 2.

Paradoxal, dintr-o pârghie în mâna Rusiei, gazoductul poate deveni o problemă pentru aceasta, câtă vreme va rămâne nefuncțional. 

Alte măsuri ar putea fi scoaterea Rusiei din sistemul de tranzacționare interbancară SWIFT, ceea ce ar însemna decuplarea țării de la sistemul bancar internațional, cu pierderi imense.

Sancțiunile ar putea fi, de asemenea, îndreptate împotriva familiei președintelui Putin ,dar și împotriva unor persoane din anturajul acestuia și a unor oligarhi.

Dar există speranța că nu se va ajunge la aplicarea acestor sancțiuni și că se va putea găsi o înțelegere în cadrul unui viitor dialog structurat ruso-american. Un proces asupra căruia, se pare, cei doi președinți au convenit, în ultima lor întâlnire virtuală.

6. Dar ce vrea Rusia?

Dacă Rusia vrea „respect“, atunci tocmai l-a primit și îi va fi reconfirmat în următorul dialog direct cu SUA. De aici înainte, lucrurile se complică un pic.

Rusia a făcut o „linie roșie“ din neaderarea Ucrainei (și Georgiei) la NATO, dar aici se întâlnește brutal cu poziția Occidentului, exprimată de Joe Biden: nimeni nu poate opri drumul unei țări către Alianță.

Este o chestiune de principiu, pe termen lung. Ucraina oricum nu poate adera în viitorul apropiat, nu îndeplinește condițiile necesare. Dar aceasta este o problemă între statul care își dorește aderarea și Alianță, fără vreun „veto“ din partea unui terț. Este o „linie roșie“ pentru Occident. 

Se va găsi un teren comun în spațiul infinitezimal dintre cele două „linii roșii“? Sau Rusia va încerca să-și impună linia prin forță? Nu știm. 

Politica de forță a Rusiei a avut un revers pe care probabil nu-l aștepta: a crescut foarte mult prezența militară pe flancul estic al NATO. Putin a mizat probabil pe diviziunile dintre occidentali, dar dacă a făcut-o, a greșit. 

Agresivitatea sa a schimbat fundamental abordarea membrilor vest-europeni ai blocului occidental. În general mai indulgenți și dispuși la cooperare, aceștia au devenit conștienți de pericolul reclamat de atâta amar de vreme de către partenerii din Răsărit. 

Azi, Kremlinul nu mai poate miza pe atitudini gen „business as usual“ în politica europeană mainstream. I-au rămas doar o mână de extremiști. 

Apoi, Rusia a anexat Crimeea și controlează de facto Donbasul, dar în realitate și-a înstrăinat Ucraina și a dat un impuls puternic ethosului național ucrainean. 

Putin poate porni un război și mai poate smulge Ucrainei o bucată de teren. Dar nu le va putea scoate din cap ucrainenilor ideea orientării spre Occident. Dimpotrivă, îi va îndârji și mai tare. 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.