Românca aflată în Turcia cu cei doi copii ai săi de 10 și ani au reușit să fugă la timp din casa care s-a prăbușit și luni în frig pe străzi, fără mâncare și fără apă.
Femeia caută cu disperare să ajungă în oraşul Adana și să prindă un zbor spre România, însă este o problemă foarte mare. Are de mers pe jos aproximativ 200 km până acolo.
„Aseară am avut o pâine şi am împarţit-o în două"
„Aşa cum ne vedeţi, suntem într-o zonă liberă, sub un TIR, sunt eu cu doi copii. Am rămas pe drumuri, nu mai avem nimic. Mulţumesc lui Dumnezeu că suntem sănătoşi, că am putut să scot copilul de sub dărâmături.
Citește și: EXCLUSIV. VIDEO A treia zi de la cutremur, niciun ajutor pentru locuitorii din nordul Siriei
Este foarte frig, de mâncare nu este, apă, absolut nimic nu este. De încălţat eu nu am. Ciorapii pe care i-am avut i-am dat la copii. Băiatul cel mare rămăsese sub ziduri, a doua zi, luni pe la ora 2, a fost scos.
Citește și: Polonia se pregătește de război cu Rusia. SUA îi dă HIMARS în valoare de 10 miliarde $
Avem o geacă, o pun jos, se învelesc amândoi. Nu avem unde să ne ducem, nu avem ce face, nu avem pe nimeni. Aseară am avut o pâine şi am împarţit-o în două", spune Mihaela Ayaz, românca prinsă în coșmarul din Turcia potrivit observatornews.
Numărul morților se apropie de 16.000
Bilanțul cutremurului devastator care a lovit luni Turcia și Siria se ridică acum la cel puțin 15.865 de morți, potrivit autorităților.
Bilanțul din Turcia a crescut cu peste 3.000 de persoane în câteva ore și se ridică acum la 12.391, potrivit Agenției de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență din Turcia, joi.
Oamenii așteaptă în zona afectată de cutremur în timp ce salvatorii lucrează pentru a-i elibera pe alții din dărâmături. Turcia s-a confruntat cu cel mai mare cutremur din acest secol în regiunea de frontieră cu Siria.