În 6 ani, prețul apartamentelor s-a dublat în România. 3 camere, și 250.000 €. Cum au evoluat salariile?
În intervalul septembrie 2019 - septembrie 2025, în 6 ani, prețul apartamentelor s-a dublat în România. În funcție de oraș și zonă, 3 camere, de 80 metri pătrați, au ajuns și 250.000 €, în medie. În paralel, inflația cumulată a fost de 48%, iar salariul mediu a crescut cu 75%.
În principalele 10 orașe din România - București, Cluj, Sibiu, Constanța, Arad, Craiova, Iași, Timișoara, Oradea, Brașov -, între septembrie 2019 și septembrie 2025, prețul mediu ponderat al apartamentelor din cele 10 a crescut cu 73%.
În două orașe, însă, Brașov și Sibiu, prețurile apartamentelor au crescut de peste două ori, în ultimii 6 ani, potrivit unei analize realizate de Storia.ro, ce a luat în calcul atât apartamentele noi, cât și apartamentele de pe piața secundară, cu una, două, trei sau patru camere.
Citește și: Aproape 2.000.000 de români stau în frig. Nu au bani să-și încălzească casa iarna. Și, facturile tot cresc
În același timp, potrivit datelor lunare publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în perioada septembrie 2019 – septembrie 2025 inflația cumulată a fost de 48%. Cu alte cuvinte, prețul mediu ponderat la apartamente a crescut într-un ritm mai alert comparativ cu inflația pe parcursul ultimilor 6 ani.
Iar în paralel, datele INS arată că salariul mediu net la nivel național a crescut cu 75% în perioada septembrie 2019 – august 2025, de la 3.082 lei în septembrie 2019 la 5.387 lei în august 2025.
Citește și: Cât au ajuns chiriile în București? Garsonieră – 360 €, 2 camere – 500 €, 3 camere – 600 €
În 6 ani, prețul apartamentelor s-a dublat în România. 3 camere, și 250.000 €. Cum au evoluat salariile?
Prețurile medii la apartamente au crescut în ultimii 6 ani în toate marile orașe ale României, însă creșterile nu au fost uniforme la nivel național, întrucât variațiile au depins atât de evoluția economiei României, cât și de o serie de factori locali.
Astfel, prețurile la apartamentele din Brașov și Sibiu au crescut de peste două ori, cu mai bine de 103%, pe parcursul ultimilor 6 ani marcați de pandemie și inflație ridicată, ajungând, în luna septembrie 2025, la 2.203 euro și, respectiv, 1.921 de euro pe metru pătrat.
În calitate de cel mai scump oraș din România, Cluj-Napoca este în top 3 și la creșterea procentuală pe ultimii 6 ani, cu o majorare medie de 93%, în timp ce în Oradea prețurile medii au crescut cu 88%, la 1.884 euro pe metru pătrat în septembrie 2025.
Alte două orașe mai mici din România au înregistrat, de asemenea, creșteri cu peste 80% a prețurilor medii, Craiova cu 82% și Arad cu 81%, în timp ce în Iași creșterea a fost cu 73%.
În București, creșterea medie a prețurilor a fost de 70%, la 2.017 euro pe metru pătrat în septembrie 2025.
Singurul oraș dintre cele analizate cu o creștere mai mică decât cea din capitală este Timișoara. În orașul din vestul României, creșterea a fost cu 53%, la 1.891 de euro pe metru pătrat.
Prețurile apartamentelor din România au crescut mai mult procentual decât în Europa Centrală și de Est, însă, nominal, sunt mai ieftine
Comparativ cu capitalele europene din regiunea geografică a României, prețurile la apartamente au crescut mai mult din punct de vedere procentual, însă rămân semnificativ mai mici în termeni nominali.
Astfel, potrivit celor mai recente rapoarte anuale Property Index realizate de Deloitte, în intervalul de 5 ani dintre 2019 și 2024 prețurile la apartamentele noi din capitalele din regiunea României au înregistrat creșteri cuprinse între 32% în Viena (de la 4.868 la 6.432 de euro pe metru pătrat) și 83% în Budapesta (de la 2.107 la 3.863 euro pe metru pătrat).
În același timp, toate cele șase capitale europene din regiune (Budapesta, Bratislava, Viena, Praga, Varșovia și Zagreb) au prețuri semnificativ mai mari la apartamente comparativ cu București.
De exemplu, comparativ cu prețul unui metru pătrat din București, apartamentele din Viena și Praga sunt de peste trei ori mai scumpe, iar cele din Budapesta, Bratislava și Varșovia sunt de aproape două ori mai scumpe.