joi 17 septembrie
EUR 5.2601 USD 4.5844
Abonează-te
Newsweek România

Alertă în Polonia. O dronă a Rusiei s-a prăbușit la frontiera cu Ucraina. Vama Iagodin, din nou atacată

Data publicării: 17.09.2026 • 18:20 Data actualizării: 17.09.2026 • 18:35
Alertă în Polonia. Avioane ridicate în timpul unui atac al Rusiei - Foto: Profimedia Images (imagine cu  rol ilustrativ)
Alertă în Polonia. Avioane ridicate în timpul unui atac al Rusiei - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că o dronă de atac rusească s-a prăbușit în apropierea graniței cu Polonia, în regiunea Volîn din Ucraina, în după-amiaza zilei de 17 septembrie.

Premierul polonez Tusk, în timpul unei ședințe de guvern din 17 septembrie, a raportat că s-a produs un nou atac al Rusiei la frontiera cu Ucraina.

Tusk a anunțat că drona s-a prăbușit în apropierea punctului de trecere a frontierei Dorohusk-Iagodin, ca cel precedent, când în gara poloneză se aflau trenuri cu demnitari occidentali.

El a precizat că Rusia a vizat, probabil, o stație de alimentare cu combustibil.

Alertă în Polonia. O dronă a Rusiei s-a prăbușit la frontiera cu Ucraina. Vama Iagodin, din nou atacată

„Am primit un alt raport: atacul rusesc asupra vestului Ucrainei s-a încheiat. Foarte aproape de granița cu Polonia, lângă Dorohusk, se pare că a fost vizată din nou o stație de alimentare. A avut loc o explozie foarte puternică. Aeronavele noastre au fost ridicate de la sol. Această zi de 17 septembrie este una excepțională, inclusiv din perspectiva securității”, a declarat Tusk, potrivit European Pravda.

Comandamentul Operațional al Forțelor Poloneze a comunicat că drona s-a prăbușit sau a fost doborâtă, cel mai probabil, la o distanță de 4 km de granița polono-ucraineană.

Deoarece era vorba despre o dronă cu propulsie cu reacție care se apropia rapid de granița poloneză, au fost ridicate de la sol avioane de vânătoare.

Citește și: Rusia, amenințări fără precedent: „Un război cu Europa va fi complet diferit și foarte scurt”

Surse din cadrul agențiilor de aplicare a legii din Ucraina au declarat pentru că s-au auzit explozii în regiunea Volîn, la câțiva kilometri de granița cu Polonia.

Incidentele se țin lanț

LA 15 septembrie, o dronă – posibil de tip Gherbera – a fost descoperită în Marea Baltică, în largul coastelor Poloniei.

În dimineața zilei de 16 septembrie a fost emisă o alertă aeriană în zonele de frontieră ale Poloniei din cauza prezenței unor drone cu reacție deasupra vestului Ucrainei, iar aeroporturile din Rzeszów și Lublin și-au suspendat operațiunile.

Citește și: Consilierul lui Putin amenință Polonia. „Varșovia dispare în două zile dacă intră în conflict cu Rusia”

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat planuri de îmbunătățire a fluxului de trafic la granița cu Ucraina pentru a preveni acumularea de vehicule, situație care ar putea transforma coloanele de mașini într-o țintă pentru atacurile rusești.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră