Medicii i-au mai dat doar câteva luni de trăit dar acest lucru nu-l împiedică să renunțe la plăcerea pe care și-a descoperit-o în ultimele clipe ale vieții. Bărbatul spune că moartea îl va surprinde în timp ce lucra.
"În urmă cu aproape 20 de ani, soția mea, Hannah, o croitoreasă expertă, l-a învățat pe fiul nostru Abe, în vârstă de 5 ani, noțiunile de bază ale tricotajului.
În urmă cu aproape 20 de ani, soția mea, Hannah, o croitoreasă expertă, l-a învățat pe fiul nostru Abe, în vârstă de 5 ani, noțiunile de bază ale tricotajului. Când m-am întors acasă de la serviciu într-o zi, Abe m-a întâmpinat entuziasmat la ușă și a insistat să stau cu el în timp ce mă învăța noua sa abilitate. Mi-a întins o pereche de dibluri de lemn bont cu capace de ghindă lipite pe vârfuri și un ghem de ață de lavandă atașat la unul dintre ace. Folosindu-și propriul set, a început cu mândrie să tricoteze, introducând un ac în prima cusătură. "Intră pe ușa din față, aleargă prin spate", a cântat el în timp ce făcea punctul de tricotaj.
Citește și: Serviciile secrete ucrainene: Putin e în viață pentru că e tratat de cei mai buni medici occidentali
"Acum e rândul tău, tată", a spus el după ce a făcut de câteva ori fiecare parte a cusăturii. Îmi urmărea cu atenție încercările, oferindu-mi sfaturi utile. Hannah s-a așezat de cealaltă parte a lui, șoptindu-i indicații suplimentare pe care mi le putea oferi. În majoritatea nopților din săptămânile următoare, am primit lecții suplimentare de la ei și, în cele din urmă, am reușit să tricotez o eșarfă simplă.
Cu timpul, am devenit începător, dar destul de pricepută. Am tricotat eșarfe în formă de aligator, căciuli pentru copiii imigranților, genți de mesager din fetru și multe perechi de șosete. O singură pereche îmi poate lua o sută de ore pentru a o face. Pe baza salariului meu orar ca medic, o pereche de șosete mă poate costa 20 de dolari în fire și 6.000 de dolari în muncă.
Citește și: Corupție pe coridorul grânelor la Odesa cu tentacule în Rusia
Bărbatul a fost diagnosticat cu glioblastom - un tip agresiv și terminal de cancer cerebral
După ce am fost diagnosticat cu glioblastom, un tip agresiv și terminal de cancer cerebral, tricotatul a devenit o modalitate de a-mi ține mâinile ocupate și mintea calmă. În timp ce mă recuperam după o operație pe creier și treceam prin șase săptămâni de radioterapie zilnică, am tricotat zeci de cârpe de vase simple din bumbac pentru prietenii și familia mea pentru a le mulțumi pentru sprijinul lor. Fiecare dintre ele a durat doar câteva ore, dar fiecare cusătură m-a făcut să mă simt conectată emoțional cu cei care au avut grijă de mine.
Când am fost diagnosticat pentru prima dată, mi s-a dat un pronostic de puțin mai mult de un an de trăit. După ce RMN-ul post-radiație a arătat că cancerul meu nu avansase, am simțit că pot respira pentru prima dată după luni de zile. Știam că cancerul mă va ucide la 50 de ani, dar am început să cred că aș putea trăi cel puțin câteva luni în plus. Am tricotat o eșarfă de culoare crem pentru mama mea, care a durat aproximativ o săptămână de tricotat, iar apoi un șal colorat pentru Hannah, care a durat ceva mai mult.
Cel mai mare regret al vieții
Abe, după ce a stat cu noi acasă în timpul și imediat după operație, s-a întors la facultate când a început noul semestru din toamnă.
De-a lungul radiațiilor și a chimioterapiei care a urmat, punctul culminant al fiecărei săptămâni era să primim noutăți despre cursurile și viața sa socială. Cu toate acestea, gândindu-mă la fiul meu, mi s-a frânt și inima. Știam că nu voi putea dansa la nunta lui. Probabil că nici măcar nu-l voi vedea absolvind facultatea.
Adesea, atunci când cineva este diagnosticat cu cancer în stadiu avansat, prietenii și familia îi oferă sfatul de a rămâne puternic și de a fi pozitiv, insistând că persoana respectivă va învinge chiar și cea mai agresivă formă a bolii. Pentru mine, aceste tipuri de comentarii bine intenționate nu sunt reconfortante. În schimb, ele evidențiază frica de moarte și negarea morții în cultura noastră.
Când am fost diagnosticat, am știut că nicio cantitate de putere, pozitivitate sau chiar credință nu va împiedica glioblastomul să mă ucidă. Gândul de a-i părăsi pe cei pe care îi iubeam m-a lăsat cu inima frântă, dar am ales să mă confrunt cu prognosticul meu în mod onest și deschis.
M-am gândit profund la ceea ce avea cea mai mare însemnătate pentru mine, astfel încât să pot lua decizii conștiente cu privire la ce să fac cu timpul limitat pe care îl aveam la dispoziție. În loc să fac o listă de lucruri de făcut, am decis să continui să lucrez într-o slujbă pe care o găseam profund satisfăcătoare, să petrec timp cu prietenii în jurul focului din curtea din spate și să mă bucur de multe seri cu Hannah citindu-ne cu voce tare în timp ce tricotam împreună pe canapea", își încheie bărbatul povestea, potrivit huffpost.
