Liderul separatiștilor pro-ruși din Doneţk a ordonat mobilizarea generală pentru război

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 19.02.2022 - 09:31
Liderul separatiștilor pro-ruși din Doneţk a ordonat mobilizarea generală pentru război. / Foto: digi24.ro
Liderul separatiștilor pro-ruși din Doneţk a ordonat mobilizarea generală pentru război. / Foto: digi24.ro

Liderul republicii autoproclamate Doneţk din estul Ucrainei, Denis Puşilin, a anunţat mobilizarea generală, informează AFP.

SHARE

"Fac apel la concetăţenii rezervişti să se prezinte la birourile de încorporare. Astăzi am semnat decretul de mobilizare generală", a declarat Denis Puşilin într-o înregistrare video.

Citește și: Un oleoduct din Lugansk a explodat. Serviciile ucrainene: Spioni ruși au minat obiective strategice

Anunţul a fost făcut în contextul "creşterii spectaculoase" a încălcărilor armistiţiului din estul Ucrainei, raportată cu câteva ore mai devreme de observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Citește și: Pentagon: Peste 40% din forțele ruse masate la granițele Ucrainei, în poziție de atac

Conform paginii de Facebook a armatei ucrainene, citată de Reuters, separatiştii pro-ruşi au încălcat armistiţiul de cel puţin 12 ori sâmbătă dimineaţa şi de 66 de ori în ultimele 24 de ore, deschizând focul asupra a peste 20 de aşezări. Militarii susţin că rebelii au folosit inclusiv artileria grea, interzisă prin acordurile de la Minsk. 

OSCE: "Creştere spectaculoasă" a încălcării armistiţiului pe linia de front din Ucraina

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au afirmat sâmbătă ca au observat o "creştere spectaculoasă" a încălcărilor armistiţiului în estul Ucrainei, unde separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene se înfruntă din 2014, notează AFP.

Ei "au observat o creştere spectaculoasă" a acţiunilor armate de-a lungul liniei de front, a indicat OSCE într-un comunicat, adăugând că în prezent există la fel de multe incidente ca înainte de un acord semnat în iulie 2020 pentru a consolida încetarea focului.

Citește și: Începe „circul”: Rușii își fac vânt în Donbas, după mercenari din Kosovo, Bosnia și Herțegovina

OSCE a raportat 222 de încălcări ale încetării focului, joi, pe linia de front din regiunea Doneţk, sub controlul separatiştilor pro-ruşi, printre care 135 de "explozii", faţă de 189 miercuri şi 24 marţi.

În regiunea Lugansk, un alt oraş din estul Ucrainei controlat de separatiştii pro-ruşi, organizaţia a constatat 648 de încălcări, printre care 519 "explozii", faţă de 402 miercuri şi 129 marţi.

OSCE "face apel la părţi să respecte cu stricteţe toate angajamentele pe care şi le-au asumat, să ia toate măsurile necesare pentru a reduce tensiunile şi să lucreze pentru o detensionare imediată pentru binele civililor nevinovaţi de ambele părţi ale liniei frontului, care continuă să suferă ca urmare a acestui conflict", a adăugat OSCE în comunicatul său.

OSCE, organizaţie din care fac parte Rusia şi Statele Unite, a desfăşurat o misiune de observare în Ucraina în 2014, după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova şi declanşarea conflictului dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. Acest conflict a făcut peste 14.000 de morţi, reaminteşte AFP.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te