Liderii opoziției din Armenia, arestați sau anchetați. Lipsa reacțiilor occidentale ridică semne de întrebare

În vara anului 2026, în Armenia au avut loc mai multe evenimente, fiecare dintre ele ar fi devenit un subiect internațional, într-o altă țară din regiune, un subiect de presă internațional. În decurs de trei luni, practic toți politicienii de opoziție cunoscuți au ajuns sub urmăriri penale. La 6 iunie, cu o zi înainte de alegerile parlamentare, au fost deschise dosare împotriva a șase candidați ai blocului „Armenia Puternică”, principalul concurent al partidului lui Nikol Pașinian; cel puțin patru dintre ei au fost arestați.

Cu toate acestea, blocul s-a clasat pe locul al doilea, obținând 23,29% din voturi și 28 de mandate. La 6 iulie a fost reținut liderul „Armeniei Puternice”, Gagik Țarukian: instanța a dispus arestarea sa sub acuzația de fraudă în proporții deosebit de mari și spălare de bani, iar ulterior a fost adăugată și acuzația de evaziune fiscală. La 25 august au fost reținuți fostul președinte și lider al blocului „Armenia”, Robert Kocearian, și fiul său Sedrak; percheziții au avut loc la câteva zeci de adrese, inclusiv în locuința fiului mai mic, deputatul Levon Kocearian. La 27 august, instanța a autorizat arestarea.

La 1 septembrie, fostul ministru al finanțelor Gagik Haciaturian a fost scos din locuință pe targă și, în această stare, transportat la anchetatori, apoi la instanță. Potrivit avocaților, acesta suferă de o afecțiune gravă a coloanei vertebrale și, în timpul transportării, a avut dureri puternice. În dimineața următoare, fostul ministru, în vârstă de 71 de ani, a fost arestat pentru două luni.

În paralel se desfășoară o urmărire penală fără precedent în istoria recentă a țării împotriva conducătorului Bisericii Apostolice Armene. Aceasta a apărut pe fundalul conflictului deschis dintre Pașinian și Gareghin al II-lea, care ceruse demisia premierului și atribuise guvernului responsabilitatea pentru pierderea Karabahului. Pretextul a fost un conflict intern de cadre: Gareghin a înlăturat un episcop de la conducerea unei eparhii și nu s-a supus unei decizii a unei instanțe laice privind reinstalarea acestuia. La 29 ianuarie a fost deschis un dosar în legătură cu acțiunile conducerii Bisericii, la 30 ianuarie au fost formulate acuzații împotriva a șase membri ai Consiliului Spiritual Suprem, iar la 14 februarie a început urmărirea penală împotriva lui Gareghin, căruia i-a fost interzis să părăsească țara.

Reuters arată că Pașinian a acuzat Biserica, fără să prezinte dovezi publice, că ar acționa ca un instrument al unor puteri străine, în special al Rusiei. Biserica respinge acuzația. Organizații ale societății civile și reprezentanți ai opoziției au ridicat, la rândul lor, semne de întrebare privind independența justiției și caracterul politic al urmăririi penale.

Există însă relații instituționale și istorice apropiate între conducerea Bisericii Armene și Rusia. În 2022, Vladimir Putin i-a acordat lui Gareghin al II-lea Ordinul de Onoare pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor culturale și umanitare ruso-armene, potrivit Armenpress.

Iar pe 4 septembrie 2026, Gareghin al II-lea a primit la Ecimiadzin o delegație condusă de mitropolitul Antonie de Volokolamsk, responsabilul pentru relații externe al Patriarhiei Moscovei. Potrivit Bisericii Apostolice Armene, acesta i-a transmis salutările Patriarhului Kirill și sprijinul Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Biserica Armeană, afirmând că intervenția autorităților laice în afacerile interne ale acesteia este inacceptabilă.

Lipsa reacțiilor organizațiilor pentru drepturile omului și ale presei occidentale

Nici organizațiile pentru apărarea drepturilor omului, nici principalele instituții media occidentale nu au analizat în fond aceste subiecte. Human Rights Watch și Amnesty International, de regulă sensibile atât la persecutarea opoziției, cât și la presiunile asupra liderilor religioși, nu au avut nicio reacție pe aceste cazuri. De asemenea, BBC, CNN, The Guardian și The Independent au acordat o atenție limitată cazurilor respective, în condițiile în care despre situația drepturilor omului din Azerbaidjan au publicat numeroase materiale.

Rămâne deschisă întrebarea dacă amploarea relatărilor și reacțiilor internaționale este proporțională cu gravitatea evenimentelor petrecute în Armenia.

Procesul de pace din Caucaz și administrația Trump

Procesul de pace din Caucazul de Sud este trecut în activul administrației Trump: la 4 septembrie, președintele a distribuit un articol al emisarului special Steve Witkoff, în care pacea din Caucazul de Sud este prezentată drept un rezultat concret al acestei politici și un exemplu de abordare pragmatică a regiunii. Cursul administrației Trump este, în ansamblu, primit tot mai rece în capitalele europene, iar divergențele se exprimă nu doar prin declarații. În aceleași săptămâni, criticile la adresa Baku devin tot mai intense în presa europeană, însă distribuția lor este inegală: cea mai mare parte revine publicațiilor britanice, iar odată cu creșterea volumului revine și tema Karabahului.

Azerbaidjanul, sub presiune informațională

Azerbaidjanul rămâne sub o critică și o presiune informațională permanentă. Între timp, cursul oficial al Uniunii Europene arată diferit: la 4 septembrie, ambasadoarea UE la Baku, Marijana Kujundžić, a declarat că relațiile cu Azerbaidjanul intră într-o „nouă etapă”, vorbind despre intensificarea dialogului politic și pregătirea unei noi baze pentru cooperarea bilaterală. Selectivitatea prin care unele încălcări devin subiecte internaționale, iar altele rămân fără comentarii nu poate fi explicată prin natura evenimentelor în sine. Un standard unic ar însemna ca reacția să fie determinată de gravitatea celor întâmplate, nu de cine este responsabil pentru ele.