duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

În Europa, opt din zece tinere evită anumite spaţii publice de teama că ar putea fi agresate

Data publicării: 19.02.2021 • 11:36 Data actualizării: 19.02.2021 • 11:36
Cracovia, oraș în Polonia/FOTO: Getty
Cracovia, oraș în Polonia/FOTO: Getty

O majoritate covârşitoare a tinerelor femei din Europa evită să meargă în anumite locuri sau cartiere de teamă că ar putea fi agresate sau hărţuite, indică un raport european publicat vineri, scriu AFP şi dpa.

„De teamă că ar putea fi agresate fizic sau sexual ori hărţuite, 83% dintre femeile cu vârste între 16 şi 29 de ani evită să meargă singure în anumite locuri, fie să se deplaseze pe anumite străzi sau cartiere, fie să se afle izolate cu o altă persoană”, potrivit studiului realizat de Agenţia europeană pentru drepturi fundamentale (FRA).

Pentru realizarea studiului, FRA a interogat, în anul 2019, 35.000 de persoane din Uniunea Europeană, Regatul Unit şi Macedonia de Nord cu privire la percepţiile lor asupra infracţionalităţii, securităţii şi drepturilor victimelor.

„Tinerele femei în special evită diferite locuri temându-se pentru securitatea lor. Aceasta este o chestiune importantă în termeni de egalitate, întrucât demonstrează că ele nu pot utiliza spaţiile publice în aceeaşi manieră ca bărbaţii'', a declarat autorul raportului, Sami Nevala, pentru AFP.

Pentru comparaţie, doar 58% dintre bărbaţii din aceeaşi categorie de vârstă afirmă că adoptă acelaşi comportament, potrivit FRA, care oferă astfel primele date statistice transfrontaliere privind infracţionalitatea şi securitatea.

Studiul mai arată că peste 22 de milioane de persoane sunt atacate fizic în fiecare an în Uniunea Europeană şi că 110 milioane sunt ţinta hărţuirii.

O proporţie de 9% dintre persoanele intervievate au recunoscut că s-au confruntat cu violenţa fizică în ultimii cinci ani, iar 6% au devenit victime ale violenţei fizice în precedentele 12 luni. Totuşi, mai puţin de o treime dintre victimele violenţei fizice s-au adresat autorităţilor.

O altă concluzie a studiului este aceea că 41% dintre respondenţi au declarat că au fost hărţuiţi în ultimii cinci ani, iar 29% s-au confruntat cu asemenea incidente în anul precedent.

FRA defineşte hărţuire drept insulte sau ameninţări adresate în persoană sau online. Această agenţie europeană, ce are sediul la Viena, le-a cerut ţărilor membre să se concentreze pe categoriile care s-au confruntat cu rate ale violenţei mai ridicate decât media, inclusiv tineri, persoane cu dizabilităţi, minorităţi etnice şi membri ai comunităţii LGBT.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră