VIDEO Ucraina a distrus un submarin al Rusiei de 400.000.000$ în Marea Neagră. A folosit o dronă subacvatică
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat că a folosit o nouă dronă subacvatică pentru a ataca baza navală rusească din Novorossiisk, cel mai mare port de la Marea Neagră, scufundând în acest proces un submarin rusesc.
Ucraina a lansat o nouă dronă subacvatică „Sub Sea Baby”, și a scufundat un submarin rusesc din clasa Kilo în portul Novorossiisk, potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).
SBU nu a specificat data și ora atacului.
Într-un comunicat de presă emis luni, SBU a declarat că „un submarin rusesc din clasa 636.3 «Varshavyanka» a fost lovit și a suferit daune critice și a fost efectiv scos din uz”.
Ucraina a distrus un submarin al Rusiei de 400.000.000$ în Marea Neagră. A folosit o dronă subacvatică
Imaginile publicate odată cu anunțul arată mai multe nave de război rusești andocate îm portul Novorossiisk dela Marea Neagră, cu submarinul scos la suprafață la debarcader, potrivit Kyiv Post.
SBU a estimat costul submarinului la 400 de milioane de dolari, putând ajunge până la 500 de milioane de dolari pentru înlocuire din cauza sancțiunilor.
Acest tip de submarin poate transporta până la patru rachete de croazieră Kalibr folosite în atacurile asupra orașelor ucrainene.
„Această clasă de submarin este cunoscută și sub numele de «Gaura Neagră» datorită capacității corpului navei de a absorbi sunetul și de a rămâne inaudibil la sonar”, a declarat SBU despre submarinul distrus.
SBU a declarat că a fost o operațiune comună cu Marina Ucraineană.
„Aceasta a fost o operațiune comună a Direcției Principale 13 de Contrainformații Militare a SBU și a Forțelor Navale ale Ucrainei”, se arată în comunicatul de presă.
Drona „Sub Sea Baby”, noul coșmar al lui Putin
Se știu puține lucruri despre noua dronă „Sub Sea Baby”, deși denumirea sugerează că este legată de vehiculul de suprafață fără pilot (USV) „Sea Baby” al SBU.
Citește și: Război în Marea Neagră. Rusia a atacat și avariat nave operate de Turcia. Erdogan cere încetarea atacurilor
Dronele sunt folosite în mod regulat împotriva Flotei Rusiei de la Marea Neagră și au contribuit la forțarea Moscovei de a-și muta navele din Crimeea ocupată în portul Novorossiisk de pe Rusia continentală, parțial din cauza amenințării reprezentate de dronele navale ale Kievului.
În iulie 2023, Ucraina a folosit drone Sea Baby pentru a ataca coloanele de susținere ale Podului Kerci, care leagă Crimeea ocupată de Rusia continentală.
Construit la ordinul liderului Kremlinului, Vladimir Putin, ca monument simbolic, podul a fost inaugurat de Putin în 2018.
SBU a dezvăluit, de asemenea, versiuni ale Sea Baby echipate cu mitraliere și lansatoare de rachete în octombrie.
Ucraina dezvoltă de mult timp diverse drone de atac subacvatice. Nu au fost dezvăluite informații oficiale despre Sub Sea Baby, dar se știe că au fost dezvoltate cel puțin trei tipuri: TLK 1000; TLK 400; TLK 150.
Cea mai mare, TLK 1000, în funcție de sarcină, poate avea o lungime de la 4 la 12 metri și poate transporta un focos de până la 5.000 kg.