Eroul din Australia e musulman ca și cei doi teroriști, dar a sărit să salveze viețile evreilor atacați
Ahmed al Ahmed, în vârstă de 43 de ani, tată musulman a doi copii, s-a ascuns în spatele unor mașini parcate înainte de a se năpusti asupra unuia dintre atacatori teroriștii care au deschis focul și ucis 15 persoane în Australia.
Donațiile pentru un bărbat din Sydney care a smuls arma unuia dintre presupușii atacatori în timpul unui atac armat în masă la Bondi Beach au depășit 1,1 milioane de dolari australieni (744.000 de dolari americani), în timp ce acesta se recuperează în spital după o operație pentru răni provocate de gloanțe.
Eroul din Australia e musulman ca și cei doi teroriști, dar a sarit sa salveze vietile evreilor atacații
Ahmed al Ahmed, în vârstă de 43 de ani, tată musulman a doi copii, s-a ascuns în spatele unor mașini parcate înainte de a se năpusti asupra unuia dintre atacatori din spate, confiscându-i pușca și doborându-l la pământ, arată Reuters
Prim-ministrul Anthony Albanese a declarat că curajul lui Ahmed a salvat vieți.
„Ceea ce am văzut în ultimele 24 de ore a fost cea mai rea parte a umanității într-un act terorist. Dar am văzut și un exemplu al celei mai bune părți a umanității în Ahmed Al Ahmed, care a alergat spre pericol, punându-și propria viață în pericol”, a declarat Albanese pentru postul public de televiziune ABC News.
El a fost împușcat de două ori de un al doilea făptaș, a spus Albanese.
Familia lui Ahmed a spus că a fost împușcat în mână și în braț.
Poliția australiană a declarat luni că un tată în vârstă de 50 de ani și fiul său în vârstă de 24 de ani au comis atacul la o sărbătoare evreiască duminică după-amiază, ucigând 15 persoane în cel mai grav atac armat din țară din ultimii aproape 30 de ani.
Un erou care a dezarmat un terorist
Tatăl lui Ahmed, Mohamed Fateh al Ahmed, a declarat într-un interviu pentru ABC News că fiul său era cetățean australian și vindea fructe și legume.
„Fiul meu este un erou. A servit în poliție, are pasiunea de a apăra oamenii.”
„Când a văzut oameni întinși pe jos și sânge, conștiința lui l-a împins să atace unul dintre teroriști și să-i ia arma”, a spus Mohamed Fateh.
Jozay Alkanji, vărul lui Ahmed, a spus că acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale inițiale și că ar putea avea nevoie de mai multe.
Președintele SUA, Donald Trump, l-a numit pe Ahmed „o persoană foarte, foarte curajoasă”, care a salvat multe vieți.