luni 15 decembrie
EUR 5.0914 USD 4.3359
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Negociatorii SUA presează Ucraina să cedeze întreaga regiune Donbas. Rușii sunt înconjurați în Kupiansk

Data publicării: 15.12.2025 • 19:00
Negociatorii SUA presează Ucraina să cedeze întreaga regiune Donbas - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Negociatorii SUA presează Ucraina să cedeze întreaga regiune Donbas - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Forțele Ucrainei i-au înconjurat pe ruși în Kupiansk - Foto: Profimedai Images (imagine cu rol ilustrativ)
Forțele Ucrainei i-au înconjurat pe ruși în Kupiansk - Foto: Profimedai Images (imagine cu rol ilustrativ)

Negociatorii SUA Steve Witkoff și Jared Kushner au făcut presiuni asupra reprezentanților ucraineni în timpul discuțiilor de la Berlin, duminică, 14 decembrie, pentru a renunța la partea din Donbas aflată încă sub controlul Kievului.

Negociatorii Steve Witkoff și Jared Kushner au făcut presiuni asupra reprezentanților ucraineni în timpul discuțiilor de la Berlin pentru a renunța la partea din Donbas aflată încă sub controlul Kievului.

 Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat că s-au făcut „multe progrese” în timpul unei întâlniri de duminică, 14 decembrie, la care a participat și ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.

Însă nu a specificat în ce direcție s-au înregistrat aceste progrese, pentru că nu a reușit să-i convingă pe ucraineni să cedeze întreaga regiune Donbas - Donețk  și Lugansk - inclusiv teritoriile neocupate de ruși.

Negociatorii SUA presează Ucraina să cedeze întreaga regiune Donbas 

Ucraina, care duce un război extenuant din februarie 2022, speră să convingă Statele Unite că orice armistițiu trebuie convenit fără concesii teritoriale prealabile față de Rusia.

Forțele Ucrainei i-au înconjurat pe ruși în Kupiansk - Foto: Profimedai Images (imagine cu rol ilustrativ)

Cu toate acestea, un oficial familiarizat cu discuțiile a declarat luni, 15 decembrie, că negociatorii americani încă doresc ca Ucraina să renunțe la controlul asupra Donbasului, ca o condiție pentru negocierile de pace cu Rusia, conform European Pravda.

Liderul Kremlinului, Vladimir Putin „vrea teritoriu”, a declarat oficialul, adăugând că Statele Unite cer ca Ucraina să se retragă din regiunile încă sub controlul său. Kievul nu este de acord cu această cerere.

„Este oarecum izbitor că americanii adoptă poziția rușilor în această chestiune”, a declarat sursa pentru AFP, citată de European Pravda.

Cancelarul german Friedrich Merz, care găzduiește reuniunea de la Berlin, urmează să se întâlnească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Liderii europeni, precum și șefii NATO și ai Uniunii Europene, sunt așteptați să li se alăture mai târziu în cursul serii pentru a-și arăta sprijinul față de Ucraina.

Ucraina recâștigă teritorii, rușii sunt înconjurați în Kupiansk

Forțele ruse din Kupiansk sunt înconjurate, iar comandandamentul nu are capacitatea de a oferi sprijin.

Citește și: Putin respinge armistițiile temporare. Garanțiile NATO pentru Ucraina, miza principală a negocierilor

Locotenent-colonelul Viktor Tregubov, șeful comunicațiilor Forțelor Interarme ale Ucrainei, a declarat că, în prezent, conducerea militară a Rusiei nu poate ajuta trupele înconjurate, deoarece toate legăturile cu acestea au fost întrerupte, cu excepția unui „pod aerian”.

„Asta înseamnă că, pentru a livra orice – întăririle nici măcar nu mai sunt o opțiune – proviziile trebuie lansate cu drone. Dronele au o capacitate de transport limitată; nu pot zbura peste tot, iar când ceva cade dintr-o dronă, ucrainenii pot vedea și unde aterizează și cine aleargă să ridice. Deci, asta adaugă un alt factor de pericol. Este un loc de neinvidiat pentru ruși în Kupiansk chiar acum”, a declarat Tregubov, potrivit European Pravda.

Citește și: Zelenski se declară dispus să renunţe la aderarea Ucrainei la NATO pentru a pune capăt războiului cu Rusia

Kupiansk se învecinează cu Rusia (Belgorod) la nord, cu regiunea Lugansk la est,  Donețk la sud-est, regiunea Nipropetrovsk la sud-vest, cu regiunea Poltava la vest și cu regiunea Sumî la nord-vest, toate zone unde se dau lupte grele și pe care „Putin le vrea”.

În ultimele săptămâni, liderul Kremlinului, Vladimir Putin, și șeful Statului Major General rus, Valeri Gherasimov, au revendicat în repetate rânduri ocuparea completă a orașului Kupiansk, susținând că armata rusă a încercuit 15 batalioane ucrainene.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră