Biden, un fan declarat al Amtrak (n.r. compania de transport feroviar a guvernului federal), intenționase să ia un tren până în Washington înainte de Ziua Inaugurării de miercuri dar a renunțat la plan după revolta mortală din 6 ianuarie de la Dealul Capitoliului, scrie 6abc.
FOTO: Getty
Președintele ales a aterizat la o bază militară din apropierea Washingtonului și a fost transportat într-o capitală americană ce arată ca o fortăreață.
Peste 25.000 de militari ai Gărzii Naționale au fost desfășurați în Washington D.C. pentru a apăra Dealul Capitoliului, Casa Albă și parcul National Mall din inima capitalei SUA, acestea fiind învăluite într-un labirint de baricade și garduri înalte.
La scurt timp înainte ca Biden să pornească înspre Washington, Statele Unite au depășit un alt prag sumbru al pandemiei: peste 400.000 de decese din cauza coronavirusului, potrivit datelor Universității John Hopkins.
FOTO: Getty
Oficialii militari au anunțat marți că 12 membri ai Gărzii Naționale au fost înlăturați din dispozitivul de securitate înaintea ceremoniei lui Biden, mutarea subliniind hotărârea autorităților de a asigura desfășurarea ceremoniei fără incidente, potrivit Voa News.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului le-a declarat reporterilor că 10 din cei 12 soldați au fost înlăturați pentru „comportament discutabil” fără a avea legătură cu extremismul descoperit de FBI în timpul verificărilor celor 25.000 de membri ai Gărzii desfășurați în capitală.Ceilalți doi militari au fost retrași după ce au făcut comentarii sau au trimis mesaje „inadecvate”, fără însă ca purtătorul de cuvânt al Pentagonului să precizeze natura lor.
FOTO: Getty
Anunțul a venit în contextul în care mii de membri ai Gărzii Naționale și agenți federali rămân în alertă ridicată în Washington într-o demonstrație de forță care a transformat capitala SAU într-o veritabilă fortăreață militară.
Măsurile de securitate sporite au fost implementate după ce FBI-ul a avertizat că protestatari pro-Trump înarmați plănuiesc demonstrații în Washington D.C. și toate celelalte 50 de capitale ale statelor americane, potrivit HotNews.ro.
FOTO: Getty