Lucrează ore întregi sub soarele arzător, sau în ploaia torenţială, pentru a cultiva și a recolta fructele și legumele pe care le găsim atât de ușor în supermarketuri. Odată cu răspândirea pandemiei coronavirusului în Europa, i-am descoperit brusc pe cei care au fost numiți „lucrători esențiali”, şi care ne permit să avem zilnic mâncare în farfuriile noastre, Persoane ale căror drepturi și condiții de viață sunt de mai multe decenii de-a dreptul scandaloase, arată o anchetă Euronews, preluată de Rador.
Politica agricolă comună a Uniunii Europene (PAC) - cea mai mare sursă de subvenții din lume - își propune să sprijine fermierii și să alimenteze aproximativ 60 de miliarde de euro pe an în sector. Însă condițiile de muncă ale persoanelor angajate în aceste ferme nici măcar nu sunt menționate.
„În prezent ne aflăm într-o situație absurdă, adică sunt mai protejate animalele decât unii dintre lucrătorii din fermele noastre”, spune europarlamentarul verde german Daniel Freund.
Într-o anchetă comună în colaborare cu Lighthouse Reports, Des Spiegel și Mediapart, Euronews a intervievat zeci de lucrători agricoli de pe continent.
Spania: barăci și pedepse
Spania este principalul producător european de fructe și legume. În sudul provinciei Huelva, căpșunile sunt numite „aurul roșu”. O afacere care produce venituri de jumătate de miliard de euro pe an.
Dar nu toată lumea profită de asta. Mulți muncitori din regiune sunt migranți neregulați, care trăiesc în „chabolas”, barăci construite din lemn, placaj și plastic provenit din sere. Nu au acces la electricitate, canalizare sau apă potabilă.
„O țară dezvoltată precum Spania, o țară europeană... Nu pot înțelege cum pot permite să continue această situație”, comentează Seydou Diop, care în trecut a făcut parte din armata culegătorilor de căpșuni și a locuit într-una dintre acele barăci. Acum coordonează un colectiv de muncitori care-i reprezintă pe migranții fără documente, adică, aşa cum ne spune el, reprezintă majoritatea muncitorilor agricoli din regiune.
Euronews și ceilalți parteneri din această anchetă au intervievat mai mult de douăzeci de culegători şi foşti culegători de fructe din Huelva. Mulți au spus că nu au primit măști sau mănuși în timpul pandemiei Covid-19. Toată lumea se plânge de orele neplătite, de condițiile de muncă epuizante și de presiunea enormă pentru a recolta cât mai multe fructe.
Cei mai mulți dintre lucrătorii cu care am vorbit au cerut să rămână anonimi de frica represaliilor. Mulți dintre ei au lucrat pentru Bionest, care conform datelor guvernamentale, doar anul trecut a strâns 4,4 milioane de euro în subvenții PAC.
Franța: „Bine ați venit în iad”
Franța este o putere agricolă care se mândrește cu unele dintre cele mai bune soluri și clime din lume, fiind de departe cel mai mare producător de semințe oleaginoase și cereale din Uniunea Europeană și care primește mai multe subvenții agricole decât oricare alt stat membru: peste 7 miliarde euro pe an, conform datelor Uniunii.
Juan, un tânăr columbian, a ajuns aici cu o viză de vacanță de muncă. A auzit despre Fattoriè Larrère pe o pagină de Facebook care anunța posibilitatea de a lucra ca muncitor sezonier în sud-vestul Franței. Însă nu a fost angajat de compania în sine, ci de un subcontractant care furnizează în mod regulat lucrători sezonieri pentru Larrère și pentru alte ferme din regiune.
La sfârşitul lunii mai, Juan a fost repatriat în Columbia cu ajutorul autorităților consulare, după ce a acumulat o serie întreagă de dezamăgiri în cele două luni în care a lucrat ca muncitor agricol în Franța blocată de pandemie. Pornind de la cazare: o casă de oaspeți în care trăiau înghesuiţi peste 40 de lucrători sezonieri.
"Bine ai venit în iad, îmi amintesc că mi-a spus. Am crezut că este o glumă. Dar când au deschis ușa și am văzut casa... A fost un dezastru. Podeaua era murdară, erau muște pe tavan, în baie erau fecale pe pereți", spune Juan la telefon, care a cerut să nu-i fie publicat numele complet.
Fermele Larrère produc morcovi organici în Franța, cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ 50 de milioane de euro. Conform datelor guvernamentale, în fiecare an primesc peste 300.000 de euro din subvențiile PAC.
În Germania: costul uman al cărnii
În abatoarele din întreaga lume, focarele de Covid-19 au contribuit la aprinderea luminii reflectoarelor asupra condițiilor de muncă ale celor care sacrifică carnea ce ajunge pe rafturile supermarketurilor noastre.
Compania germană de ambalare a cărnii Tönnies a ajuns în centrul unor controverse pentru că nu a putut ajuta suficient de mult autoritățile pentru a depista sutele de lucrători infectați.
O mare parte din forța de muncă a companiei este angajată în Europa de Est, prin subcontractanți acuzați de sindicate că nu au plătit ore suplimentare și că i-au pus pe lucrătorii migranți să plătească sute de euro chirie pentru un pat într-o cameră comună.
Chestiunea a riscat un incident diplomatic între România și Germania, atunci când ministrul român al muncii, Violeta Alexandru, a sosit cu maşina de la București pentru a se plânge de tratamentul acordat compatrioților săi care lucrau în fabricile de prelucrare a cărnii din țară și în fermele de sparanghel.
„Lucrători esențiali"
La 19 iunie, Parlamentul European a recunoscut existența acestor probleme prin aprobarea unei rezoluții care solicită „acțiuni urgente pentru a proteja sănătatea, siguranța și condițiile de muncă ale lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri”.
Europarlamentarii spun că „criza Covid-19 a evidențiat și a agravat în continuare dumpingul social și precaritatea actuală a situațiilor multora dintre ei. De asemenea, rezoluția îndeamnă statele membre să „crească capacitatea inspectoratelor de muncă și să asigure locuințe de calitate, care nu ar trebui să fie legate de salarii”.
Între timp, la 16 iulie, Comisia a prezentat noile orientări pentru protecția sănătății și a drepturilor sociale ale acestui tip de angajați precari.
