Cum au fost folosiți mai mulți jurnaliști americani de troll-ii ruși la alegerile din 2016

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 02.09.2020 - 15:05
Photo by Markus Spiske from Pexels
Photo by Markus Spiske from Pexels

Pe baza unui pont dat de FBI , Facebook a anunţat marţi că a identificat şi a închis website-ul de ştiri Peace Data, ce are legături cu Agenţia rusă de cercetări privind internetul.

SHARE

Jurnalişti americani au creat, poate fără intenţie, conţinut pentru reţelele de socializare online orientat de trolli ruşi cu legături cu alegerile prezidenţiale americane din 2016, relatează miercuri dpa.

Pe baza unui pont dat de FBI (Biroul Federal de Investigaţii din SUA), Facebook a anunţat marţi că a identificat şi a închis website-ul de ştiri Peace Data, ce are legături cu Agenţia rusă de cercetări privind internetul.

Marţi, Twitter a anunţat că a identificat şi a inclus pe o listă neagră mai multe conturi operate de actori statali ruşi, printre care Peace Data, ce are drept scop răspândirea de informaţii în rândul alegătorilor americani.

Peace Data a distribuit relatări care ar fi fost scrise de jurnalişti freelanceri americani, care s-ar putea să nu fi ştiut cine sunt şefii lor sau cum ar putea fi folosit conţinutul pe care îl produc.

Conţinutul publicat de Peace Data se referă în mare parte la chestiuni precum protecţia mediului şi corupţia în rândul politicienilor.

''Se confirmă ceea ce cred că am crezut cu toţii: actori statali ruşi încearcă să vizeze alegerile din 2020 şi dezbaterea publică din SUA şi să fie creativi în legătură cu asta'', a explicat Nathaniel Gleicher, care conduce echipa de securitate cibernetică a Facebook.

El a adăugat că aceste demersuri în mediul online nu par să funcţioneze în modul în care s-a întâmplat la alegerile americane din 2016, când trollii au invadat Facebook şi Twitter cu propagandă menită să semene discordie între alegători şi să afecteze campania lui Hillary Clinton, aşa cum a arătat raportul Mueller.

În 2020 trolli ruşi ar desfăşura o campanie mai subtilă de dezinformare a alegătorilor americani, potrivit lui Gleicher.

Un jurnalist freelancer anonim din SUA, care susţine că şi-a pierdut locul de muncă din cauza pandemiei de COVID-19, a declarat pentru postul de televiziune NBC că era disperat să lucreze şi şi-a dat acceptul să scrie pentru Peace Data, fără a şti cine se află în spatele acestuia.

''Mi-au transmis pe Twitter: 'Hei, vrei să scrii pentru noi, îţi vom da 200 de dolari pe articol' '', a mărturisit jurnalistul.

Peace Data a plasat anunţuri pe Guru.com în care căuta freelanceri care scriu despre ''anti-război, corupţie, abuz de putere, încălcări ale drepturilor omului şi chestii de acest fel''. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te