Californienii sunt familiarizaţi cu tot soiul de dezastre naturale: cutremure, alunecări de teren şi incendii de vegetaţie, pentru a aminti doar câteva. Dar sunt ei oare pregătiţi pentru o erupţie vulcanică?
Bine ar face să fie, spune Institutul American pentru Studii Geologice (USGS). Un nou raport al organizaţiei atrage atenţia asupra faptului că statul are opt zone vulcanice care ar putea reveni, din punct de vedere geologic, la viaţă. Şi şansele ca una dintre aceste zone să constituie o problemă sunt egale cu şansele unui cutremur major de-a lungul Faliei San Andreas.
„Viitoarele erupţii vulcanice sunt inevitabile“, se arată în studiul USGS. În ultimii 1.000 de ani, pe teritoriul statului au avut loc cel puţin 10 erupţii vulcanice şi există o şansă de 16% a unei erupţii de dimensiuni de la mici la moderate în viitorii 30 de ani. Comparativ, există o şansă de 22% de cutremur cu magnitudinea 6,7 sau mai mare în zona Faliei San Andreas din Golful San Francisco, în viitorii 25 de ani.
Şapte dintre vulcanii verificaţi au magmă dedesubtul lor, asta însemnând că sunt consideraţi „activi“. Unul dintre ei, regiunea vulcanică Long Valley, din Sierra Nevada, în apropierea oraşului Mammoth Lakes, repreintă unul dintre cele mai mari cratere vulcanice din lume, având un diametru de 32 pe 16 kilometri.
S-a format pe parcursul unei „supererupţii“, cu aproximativ 760.000 de ani în urmă. Preziviunile din studiul USGS nu menţionează nimic de genul acesta, deşi există o şansă din cinci de erupţie în Long Valley, în următorii 100 de ani.
Chiar dacă cifrele nu vă sperie, studiul conţine suficiente informaţii penttru a-i ţine pe vulcanofobi treji noaptea. De exemplu, aminteşte faptul că, la începutul secolului XX, Lassen Peak din Shasta County, a erupt, provocând „o serie de explozii minore de aburi, întinsă pe parcursul unui an, până când o explozie mai serioasă a trimis în aer o coloană de aburi înaltă de peste 9.100 de metri şi a dezlănţuit scurgeri piroclastice şi curenţi noroioşi distructivi“.
Un flux piroclastic, dacă nu aveţi manualul de geologie la îndemână, are loc atunci când cenuşa aflată sub presiune şi fragmentele de lavă se scurg din vulcan cu viteze mai mari de 80 de kilometri pe oră. Curenţii noroioşi, ne explică studiul, sunt „scurgeri noroioase de cenuşă vulcanică, pietre şi apă, cu consistenţa cimentului ud“.
În erupţia Lassen Peak, cenuşa purtată de vânt a ajuns la peste 440 de kilometri est, căzând în zone îndepărtate asemeni oraşului Elko, din Nevada. „Cea mai energică parte a erupţiei s-a terminat în câteva zile, dar exploziile de aburi şi curenţii noroioşi au creat condiţii periculoase care s-au întins pe o perioadă de câţiva ani după“, spune raportul. Iar aceasta a fost ceea ce vulcanologii consideră o erupţie „minoră“.
Raportul USGS arată că riscul unei erupţii minore în regiunea Lassen este de 2% pe parcursul următorilor 30 de ani. E suficient cât să genereze o catalogare a riscului drept „foarte mare“. Muntele Shasta, la 96 de kilometri de Redding, are şi el un risc „foarte mare“ – o şansă de erupţie de 3,5% în următorii 30 de ani. Câmpul Vulcanic Clear Lake, la aproximativ 144 de kilometri nord de San Francisco, este considerat şi el drept având un risc „mare; raportul spune că e nevoie de cercetări suplimentare pentru a determina probabilitatea unei erupţii aici.
Dacă unul va erupe, ar putea fi afectaţi milioane de oameni care nici măcar nu locuiesc în apropiere. „Chiar şi un strat subţire de cenuşă vulcanică poate provoca probleme generalizate ale liniilor de tensiune“, spune raportul, amintind că o erupţie din anul 2011 din Chile a cauzat pene de curent care au persistat săptămâni întregi, cenuşa generând descărcări electrice în izolatori şi dărâmând stâlpi de electricitate. Reţeaua de alimentare cu apă, cea de alimentare cu gaz, serviciile de telefonie, zborurile aeriene şi altele ar putea fi afectate.
Raportul, pregătit în colaborare cu Biroul Guvernatorului Californiei pentru Situaţii de Urgenţă şi cu Institutul Californian pentru Studii Geologice, arată că regiunile vulcanice sunt monitorizate cu atenţie şi sugerează că paşii viitori vor consta în evaluarea unor zone specifice, în aşa fel încât locuitorii şi oficialii să fie pregătiţi.
„Înţelegerea riscurilor şi identificarea a ce şi a celor care sunt în calea pericolului este primul pas“, spune raportul. După acest prim pas, depinde de comunităţi să alcătuiască planuri pentru a diminua riscul şi a întări rezistenţa la pericole.
