luni 26 ianuarie
EUR 5.0960 USD 4.2972
Abonează-te
Newsweek România

Şedinţa Coaliţiei s-a terminat în coadă de peşte. PSD şi PNL nu s-ar fi înţeles pe reforma din Administraţie

Data publicării: 26.01.2026 • 20:15 Data actualizării: 26.01.2026 • 20:40
Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu, la plenul moţiunii de cenzură din finalul anului trecut - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu, la plenul moţiunii de cenzură din finalul anului trecut - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu, la plenul moţiunii de cenzură de la finalul anului trecut - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu, la plenul moţiunii de cenzură de la finalul anului trecut - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin

Şedinţa Coaliţiei, din această seară, s-a terminat în coadă de peşte, după ce PSD şi PNL nu s-ar fi înţeles pe reforma din Administraţia Publică.

Liderii Coaliției au discutat ore bune, la Palatul Victoria, reformele și temele restante rămase pe agenda Executivului.

Deși Ilie Bolojan ar fi dorit să își asume răspunderea în fața Parlamentului, pe tăierile din Administrație, în jurul datei de 29 ianuarie, în ședința de azi nu s-au înțeles, astfel că reforma este din nou amânată.

Ultima informaţie existentă este că ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va merge miercuri la Bruxelles, pentru discuții cu oficialii europeni pe marginea proiectului de buget pe acest an.

Şedinţa Coaliţiei s-a terminat în coadă de peşte. PSD şi PNL nu s-ar fi înţeles pe reforma din Administraţie

Surse politice au declarat că ministrul ar urma să își asume un deficit bugetar de 6,2%.

Ședința Coaliției de guvernare s-a încheiat după trei ore și jumătate de discuții, fără un acord clar asupra modului în care Executivul își va asuma răspunderea pe următorul pachet de măsuri fiscale.

Potrivit surselor participante, liderii partidelor nu au reușit să ajungă la un consens, în condițiile în care social-democrații au insistat ca, simultan cu tăierile de cheltuieli din primării și alte instituții, Guvernul să adopte și ajutoare financiare pentru companii și populație.

Citeşte şi: Când îşi angajează Guvernul răspunderea pe reforma Administraţiei, la pachet cu relansarea economică a PSD?

Deși măsurile au fost discutate încă de anul trecut, în interiorul Coaliției, forma finală a pachetului de relansare economică rămâne blocată din cauza divergențelor pe mai multe măsuri.

În acest context, premierul Ilie Bolojan ar fi dorit ca reducerea cheltuielilor din Administrație să fie adoptată cu prioritate, urmând ca schema de ajutoare să fie stabilită ulterior, conform Digi24.ro.

Însă social-democrații au refuzat, pe motiv că nu au o garanție că acestea ar mai fi adoptate ulterior.

Citeşte şi: Care este condiţia PSD de a rămâne în Guvernul Bolojan. Grindeanu spune că Executivul nu a făcut mare lucru

Deși inițial a fost avansată data de 29 ianuarie pentru asumarea răspunderii de către Guvern pe noile măsuri, astfel încât Executivul să stabilească apoi bugetul pe anul 2026, din cauza neînțelegerilor din ședința de luni termenul a fost amânat.

Cel mai probabil asumarea va avea loc după data de 1 februarie.

motivul pentru care tăierile din instituții și din primării nu au fost puse în aplicare până în acest moment este strict legat de adoptarea măsurilor de relansare economică, fiind vorba despre ajutoare financiare pentru firme și populație.

Citeşte şi: Programul de Relansare Economică propus de PSD: Măsuri pentru tineri și mediul de afaceri

Social-democrații susțin că nu vor mai fi de acord cu un nou pachet fiscal fără să treacă, simultan, și măsurile de relansare economică. Cu alte cuvinte, PSD își dorește garanții că măsurile propuse vor fi adoptate.

În schimb, premierul Ilie Bolojan și-ar dori să treacă rapid tăierile din administrație – acolo unde există deja un acord – și abia apoi să discute ajutoarele economice, unde nu au căzut de acord în totalitate.

Social-democrații se tem însă că, odată adoptate tăierile, PNL ar putea amâna sau modifica o parte din măsurile propuse de ei.

Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu, la plenul moţiunii de cenzură de la finalul anului trecut - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu, la plenul moţiunii de cenzură de la finalul anului trecut - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin

Surse participante la discuții au explicat pentru Digi24 că principala problemă este legată de impactul pe care aceste măsuri l-ar avea asupra bugetului.

Spre exemplu, una dintre măsurile disputate ar fi cea legată de creditul fiscal. Social-democrații au cerut acordarea unor deduceri fiscale pentru companii, însă liberalii și-ar dori un alt mecanism financiar prin care să acorde ajutoare de la stat.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră