În timp ce căutarea continuă pentru detectarea vieții pe Marte, planul NASA de a prelua mostre de pe planetă se va încheia la începutul deceniului următor.
Viața pe Marte, descoperită în urmă cu 50 de ani și distrusă din greșeală
Cu toate acestea, un om de știință și profesor și astrobiolog recunoscut vine cu o ipoteză care distruge tot ce știam până la acest moment: că am fi întâlnit viață pe Planeta Roșie în urmă cu aproape cinci decenii, o întâlnire care s-a încheiat într-un mod tragic.
Înaintea călătoriei istorice a roverului Curiosity, două nave de aterizare precedente au jucat un rol vital. Programul Viking al NASA, lansat în 1975, nu numai că a oferit primele imagini ale peisajului de pe Marte, dar a efectuat și analize biologice ale solului său, cu scopul principal de a descoperi indicii de viață.
Dovezi ale existenței apei pe Marte
Datele obținute de aceste sonde au determinat o schimbare de paradigmă în rândul comunității științifice de pe Pământ cu privire la prezența apei pe Marte.
Explorările au scos la iveală numeroase formațiuni geologice compatibile cu efectele unor fluxuri de apă substanțiale. Au fost dezvăluite canale fluviale vaste în diferite regiuni și au apărut dovezi ale unor valuri de apă catastrofale care au rupt baraje, au sculptat văi extinse, au cioplit formațiuni stâncoase și au străbătut mii de kilometri. Rețele extinse de canale și cursuri de apă ramificate erau predominante în emisfera sudică, subliniind probabilitatea unor precipitații în trecut pe Marte.
În mod special, pantele vulcanilor marțieni semănau cu cele din Hawaii, ceea ce sugerează că au fost expuse anterior la ploi. Anumite cratere au prezentat chiar caracteristici asemănătoare cu impacturile pe teren noroios.
Ce au arătat experimentele
Cu toate acestea, o serie de experimente au dat rezultate perplexe care i-au nedumerit pe oamenii de știință. Aterizatoarele au efectuat trei experimente distincte. Primul a produs rezultate afirmative, sugerând procese metabolice.
Cu toate acestea, efectele negative ale celor două experimente ulterioare, care nu au reușit să detecteze substanțe organice, i-au determinat pe cercetători să speculeze că rezultatul pozitiv inițial s-ar fi putut datora unor reacții chimice non-biologice. În termeni mai simpli, primul experiment a detectat urme de materiale organice combinate cu clor, probabil contaminanți transportați din greșeală de pe Pământ.
Un alt aspect al experimentului a constat în introducerea în solul marțian a apei infuzate cu nutrienți și carbon radioactiv (carbon-14). Ipoteza a fost că eventualele microorganisme de pe Marte ar consuma nutrienții și ar elibera carbonul radioactiv sub formă de gaz. Deși experimentul inițial a indicat emisia acestui gaz radioactiv (absent într-un experiment de control), restul rezultatelor au rămas neconcludente.
Potrivit unei explicații de pe platforma științifică "iflscience", prezența bacteriilor ar fi trebuit să ducă la creșterea producției de gaz în cazul unor injecții suplimentare de nutrienți și al unei incubări prelungite. Cu toate acestea, injecțiile succesive nu au reușit să declanșeze mai multe emisii de gaz. Vinovatul probabil pentru citirea pozitivă inițială a fost percloratul, un compus utilizat în combustibilul pentru rachete, care ar fi putut altera procesarea nutrienților.
Cealaltă teorie
Totuși, există o teorie alternativă. Profesorul Dirk Schulz-McKoch, o autoritate în domeniul habitatului planetar și al astrobiologiei de la Universitatea Tehnică din Berlin, susține că includerea apei în experiment ar fi putut fi o omisiune, ceea ce ar fi putut duce la dispariția chiar a bacteriilor căutate.
Într-o publicație apărută în luna iunie în revista BigThink, el citează viața de pe Pământ care prosperă în medii extreme, cum ar fi bacteriile din rocile de sare care extrag umezeala din aer. Scufundarea acestor bacterii în apă s-ar putea dovedi fatală, ceea ce ar putea explica absența detectării gazului radioactiv în ciuda injecțiilor suplimentare de nutrienți.
Prof. Schultz-McKoch a propus anterior posibilitatea ca viața marțiană să conțină peroxid de hidrogen în celulele lor. Într-un studiu din 2007, el a subliniat avantajele unei astfel de configurații pentru viața marțiană, inclusiv un punct de îngheț scăzut, o sursă de oxigen și higroscopicitate.
El sugerează: "Dacă luăm în considerare ipoteza că viața marțiană a evoluat pentru a încorpora peroxid de hidrogen în celulele sale, aceasta ar putea elucida rezultatele experimentelor din programul Viking".
El adaugă, în mod amuzant, că spectrometrul de masă al gaz-cromatografului a supus probele la încălzire înainte de analiză. "Dacă celulele marțiene conțineau peroxid de hidrogen, acest lucru s-ar fi putut dovedi fatal. În plus, ar fi putut declanșa o reacție între peroxidul de hidrogen și moleculele organice, generând dioxid de carbon substanțial - exact ceea ce dispozitivul a detectat."
Deși speculativă, această noțiune presupune că omenirea a întâlnit, probabil, viața pe Marte în urmă cu aproape cinci decenii, curmând-o din greșeală la scurt timp după descoperire, potrivit The Jerusalem Post.
