VIDEO Actorul Steven Seagal, ce umbla cu bodyguarzi prin Bucureşti, a fost decorat de Vladimir Putin. Seagal a fost decorat din nou, de dictatorul rus. Vladimir Putin i-a înmânat Ordinul Prietenei, în cadrul unei ceremonii organizate la Kremlin.
Seagal a primit distincția pentru „contribuția sa la dezvoltarea cooperării culturale și umanitare internaționale”.
Actorul Steven Seagal, care umbla cu bodyguarzi prin Bucureşti, a fost decorat de Vladimir Putin
În ultimii ani, Steven Seagal a devenit un susținător activ al președintelui rus și al invaziei din Ucraina. În 2016, a primit un pașaport rusesc de la Vladimir Putin, păstrându-și în același timp cetățenia americană, conform Digi24.
De la începutul războiui, a vorbit de mai multe ori despre nazism și l-a acuzat pe Volodimir Zelenski de crime împotriva umanității. Steven Seagal, actor:
„Acest război în care suntem implicați acum cu toții a fost declanșat și finanțat de Occident și a dus la implicarea întregii lumi într-o luptă a binelui cu răul.
Citeşte şi: Steven Seagal, tovarăș cu Putin, a apărut într-o campanie a poliției române. Are 7 filme în România
Toate religiile, toate națiunile, toți oamenii ar trebuie să se unească, în loc să fie controlați și prostiți de monstrul reprezentat de presa mincinoasă.
Trebuie să-i educăm și luminăm pe cei care nu-și dau seama de ceea ce se întâmplă.”
Steven Seagal este unul dintre susținătorii lui Putin. El a a justificat crimele dictatorului și chiar a pretins că ucrainenii se omoară între ei. Seagal a filmat de nenumărate ori la București.
Citeşte şi: „Trompeta” lui Vladimir Putin, Steven Seagal umblă cu bodyguarzi prin București ca să nu ia palme
„L-au bătut de vreo doua ori pe Van Damme, la București. Avea două probleme, ieșea fără bodyguarzi, lucru pe care Steven Seagal nu îl făcea niciodată.
Seagal avea patru bodyguarzi, doi băieți negri imenși și doi bulgari, primiți cadou de la premierul Bulgariei, plătiți de ăla pe viață, ceva în genul ăsta.
Și ăștia patru îi avea cu el, și mă rog, a ieșit cu tata la un vin și l-a întrebat tata: te văd liniștit, nu-ți plac cluburile, ce faci cu patru bodyguarzi?
În vizită la Olenivka
Stevan Seagal i-a zis: eu sunt erou de arte marțiale din filme, toți visează să îmi dea o palmă și eu îi am pe ăștia patru”, a explicat Codin Maticiuc, un crai de Dorobanți care cunoaște lumea mondenă a Capitalei.
Steven Seagal, care de mulți ani este propagandistul lui Putin, a vizitat închisoarea Olenivka din Donețk, unde au fost masacrați 54 de prizonieri de război ucraineni, majoritatea de la uzina Aovstal, ca să susțină „teoria” Moscovei, ca a fost un atac cu rachetă a ucrainenilor.
La 29 iulie, la închisoarea Olenivka din Donețk s-a produs o explozie în care au fost uciși 54 de prizonieri de război ucraineni, alți 70 fiind răniți. Nu au fost raportate decese în rândul prorușilor care controlau închisoarea.