joi 15 ianuarie
EUR 5.0891 USD 4.3740
Abonează-te
Newsweek România

Război SUA - Iran? Trump vrea o acţiune militară rapidă și decisivă

Data publicării: 15.01.2026 • 11:45
Donald Trump - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)
Donald Trump - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)

Dacă SUA vor interveni în Iran pe fondul protestelor masive reprimate violent de autoritățile de la Teheran, Trump ar vrea o acţiune militară rapidă și decisivă, potrivit unor surse familiarizate cu discuţiile de la Washington.

Preşedintele Donald Trump a declarat echipei sale de securitate naţională că ar dori ca orice acţiune militară a SUA în Iran să dea o lovitură rapidă şi decisivă regimului şi să nu declanşeze un război prelungit, care să dureze săptămâni sau luni, au declarat pentru NBC News un oficial american, două persoane familiarizate cu discuţiile şi o persoană apropiată Casei Albe.

Citește și: Nivel maxim de alertă: MAE solicită evacuarea imediată a românilor din Iran

Război SUA - Iran? Trump vrea o acţiune militară rapidă și decisivă

„Dacă face ceva, vrea să fie ceva decisiv”, a spus una dintre persoanele familiarizate cu discuţiile.

Însă consilierii lui Trump nu au putut să-i garanteze până acum că regimul se va prăbuşi rapid după un atac militar american, au declarat oficialul american şi două persoane familiarizate cu discuţiile.

În plus, există îngrijorarea că SUA s-ar putea să nu dispună de toate resursele necesare în regiune pentru a se proteja împotriva ceea ce oficialii administraţiei se aşteaptă să fie o reacţie agresivă din partea Iranului.

Această dinamică l-ar putea determina pe Trump să aprobe o ofensivă militară americană mai limitată în Iran, cel puţin iniţial, păstrându-şi opţiunile de escaladare - asta, dacă decide să întreprindă vreo acţiune militară, au declarat oficialul american şi una dintre persoanele familiarizate cu discuţiile.

Aceştia au afirmat că situaţia evoluează rapid şi că, până miercuri după-amiază nu se luase nicio decizie.

Citeşte şi: Văduva ultimului şah al Iranului îndeamnă forţele de securitate să se alăture manifestanţilor

În timpul unei vizite la Detroit, marţi, Trump le-a spus iranienilor care protestau că „ajutorul este pe drum” şi a calificat situaţia din ţară ca fiind „fragilă”.

Miercuri după-amiază, în Biroul Oval, Trump le-a spus reporterilor că a aflat că regimul iranian a încetat să mai ucidă protestatari şi a suspendat planurile de execuţii. Ambele acţiuni ar fi putut declanşa, potrivit lui, o reacţie militară din partea SUA.

„Am fost informaţi de surse foarte importante din partea cealaltă, care ne-au spus că uciderile au încetat şi că execuţiile nu vor mai avea loc”, a declarat Trump miercuri. „Sper că este adevărat. Cine ştie?” - a adăugat el.

Întrebat dacă asta înseamnă că acţiunea militară nu mai este luată în considerare, Trump a răspuns: „Vom urmări şi vom vedea cum evoluează procesul”.

„Toate opţiunile sunt la dispoziţia preşedintelui Trump”

Sursele NBC News au declarat că Trump este gata să-şi respecte promisiunile repetate făcute protestatarilor din Iran, potrivit cărora SUA vor interveni militar pentru a-i sprijini în eforturile lor de a răsturna regimul.

Marţi, el a prezentat echipei sale de securitate naţională ceea ce doreşte să realizeze printr-o eventuală acţiune militară a SUA în Iran, iar Departamentul Apărării a adaptat opţiunile pentru a îndeplini obiectivele sale. Aceste opţiuni adaptate urmau să-i fie prezentate lui Trump miercuri.

Întrebat despre faptul că Trump le-a dat consilierilor săi instrucţiuni cu privire la obiectivele sale în Iran, un oficial de la Casa Albă a declarat: „Toate opţiunile sunt la dispoziţia preşedintelui Trump pentru a aborda situaţia din Iran”, adăugând că operaţiunile militare americane din Iran de anul trecut şi din Venezuela din această lună arată că „el vorbeşte serios”.

Un al doilea oficial al Casei Albe a declarat că Trump a participat marţi după-amiază la o întâlnire despre Iran, prezidată de vicepreşedintele JD Vance.

Trump a fost informat în parte despre ultimele estimări privind numărul de morţi în rândul protestatarilor din Iran şi a cerut mai multe informaţii pe această temă, a declarat acest oficial.

Comandamentul Central al SUA a pregătit opţiuni militare pentru Trump, care i-au fost prezentate în ultimele zile şi care au fost acum perfecţionate, potrivit oficialului american şi altei persoane familiarizate cu discuţiile.

Răzpunsul Iranului ar putea fi periculos

Aceste evoluţii urmează unei serii de întâlniri despre Iran din această săptămână, în cadrul cărora înalţi oficiali ai administraţiei Trump au purtat discuţii de câteva ore la Casa Albă, marţi, pentru a stabili care ar fi obiectivele militare ale SUA în cazul unui atac asupra Iranului şi cum ar putea Teheranul să riposteze, potrivit NBC News.

Printre preocupările discutate de oficiali se numără faptul că un regim iranian slăbit de săptămâni de proteste în toată ţara şi care se confruntă cu un potenţial colaps ar putea fi mult mai periculos în represaliile împotriva forţelor americane din regiune şi a unor aliaţi precum Israelul.

Când Iranul a ripostat împotriva bazei aeriene americane din Qatar după atacurile asupra instalaţiilor sale nucleare din iunie, administraţia Trump a fost avertizată în prealabil, iar forţele americane nu au suferit niciun prejudiciu.

Miercuri, sute de soldaţi americani au părăsit baza aeriană Al-Udeid din Qatar, îndreptându-se către o locaţie mai sigură, în cazul în care acţiunea SUA ar duce la o reacţie din partea Iranului.

SUA iau şi alte măsuri de precauţie în întreaga regiune pentru a asigura siguranţa trupelor, a civililor şi a persoanelor aflate în întreţinere.

Armata americană nu a trimis trupe şi echipamente în regiune pentru a sprijini o acţiune la scară largă în Iran, aşa cum a făcut înainte de operaţiunea din iunie. Dar SUA au avioane, nave şi personal în regiune pentru a efectua lovituri ţintite sau limitate în Iran.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră