Feribotul „SAOS II" care făcea legătura între insula Samothraki şi oraşul Alexandroupolis din Grecia continentală s-a defectat săptămâna trecută, iar nava trimisă să suplinească lipsa feribotului s-a stricat şi ea.
Vestea a stârnit indignare şi panică printre turiştii care nu pot părăsi insula. Autorităţile au permis unor turişti să doarmă în clădiri ale administraţiei locale, iar unii turişti şi-au instalat corturi în apropierea portului, potrivit Mediafax.
Printre ce aproximativ 1.500 de turişti blocaţi pe insulă se numără români, bulgari, sârbi, francezi, englezi şi italieni.
Mai mult, luni seară a izbucnit şi un incendiu de vegetaţie pe insulă, însă pompierii au reuşit să izoleze focarul şi incendiul pare momentan să fie sub control, relatează presa locală.
O nouă navă ar urma să vină abia miercuri, scrie presa elenă. Ministerul român de Externe a transmis o atenționare de călătorie pentru Samothraki încă de săptămâna trecută.
O româncă blocată pe insulă acuză oficialii greci că au dat informații contradictorii: „Problema ține, de fapt, de mai multe zile și am aflat puțin câte puțin în ultimele noastre zile de vacanță.
Ne-am chinuit să căutam cazări, bineînțeles că totul era complet full, oamenii s-au culcat pe jos, pe izoprene, în vânt, prin mașini, care cum a putut. Continuăm să fim ademeniți cu câte un feribot imaginar care ba vine, ba nu vine, astfel încât nu putem nici să ne facem vreun plan. Nimeni nu pare să depună vreun efort activ să rezolve situația”, potrivit Digi24.