Coaliţia militară condusă de Arabia Saudită în Yemen a indicat duminică că a ucis 138 de rebeli houthi în ultimele 24 de ore în noi raiduri în jurul oraşului Marib, ultimul bastion loial din nordul ţării devastat de război, informează AFP.
Coaliţia militară condusă de Arabia Saudită în Yemen a indicat duminică că a ucis 138 de rebeli houthi în ultimele 24 de ore în noi raiduri în jurul oraşului Marib, ultimul bastion loial din nordul ţării devastat de război, informează AFP.
Zece mii de copii au fost ucişi sau răniţi în Yemen de la începutul războiului, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al UNICEF, la Geneva, la întoarcerea dintr-o misiune în această ţară, relatează AFP.
Mai multe asociaţii britanice specializate în ajutor internaţional au avertizat luni cu privire la riscul unei accentuări a foametei şi a crizei umanitare în anumite ţări fragile, cum ar fi Yemenul, din cauza pandemiei de COVID, scrie AFP.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a anunțat vineri că va revoca, începând cu 16 februarie, desemnarea mișcării huthi din Yemen ca organizație teroristă străină și grup terorist global.
Italia a blocat exporturile de arme către Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, a declarat vineri Ministerul de Externe, în urma avertismentelor activiștilor și parlamentarilor cu privire la utilizarea armelor pentru încălcarea drepturilor omului în Yemen.
Administrația Biden a impus o înghețare temporară a vânzărilor de arme ale SUA către Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, deoarece examinează miliarde de dolari în tranzacții de arme aprobate de fostul președinte Donald Trump, potrivit oficialilor americani.
Un influent think-tank european a publicat un top al evenimentelor previzibile ce pot influența major scena internațională
Arabia Saudită a desfășurat sistemele americane de rachete antiaeriene Patriot pentru a proteja orașul sfânt Mecca.