Avertismentul făcut de Guterres survine pe fondul avertismentului Statelor Unite că va include pe o listă neagră gruparea Houthi din Yemen, care este aliată cu Iranul, în cadrul unei campanii de ”presiune maximă” exercitată împotriva Teheranului.
Personalul organizaţiilor umanitare a avertizat că o astfel de măsură din partea SUA ar putea împiedica sosirea ajutoarelor în Yemen.
”Cer tuturor celor cu influenţă să acţioneze de urgenţă în aceste probleme, pentru a împiedica o catastrofă şi cer totodată ca toată lumea să evite să ia măsuri care ar putea înrăutăţi o situaţie care este deja gravă”, a afirmat Guterres într-un comunicat.
O coaliţie militară condusă de Arabia Saudită a intervenit în Yemen în 2015, susţinând forţele guvernamentale care se luptă cu gruparea Houthi.
Oficialii Naţiunilor Unite încearcă să relanseze negocierile de pace pentru a pune capăt războiului, în timp ce ţara traversează o criză economică şi monetară agravată de pandemia de Covid-19.
”În absenţa unei acţiuni imediate, milioane de vieţi ar putea fi pierdute”, a avertizat Guterres.
Potrivit Naţiunilor Unite, în Yemen are loc cea mai gravă criză umanitară din lume, 80% dintre oameni având nevoie de ajutor, informează news.ro.
Directorul pentru ajutoare al Naţiunilor Unite, Mark Lowcock, a declarat că organizaţia a primit mai puţin de jumătate din fondurile necesare în acest an, circa 1.5 milairde de dolari, pentru operaţiunile umanitare din Yemen. Anul trecut au fost alocate 3 miliarde de dolari.