Virusul a ajuns deja în regiune. Israelul - o țară cu un sistem de sănătate sofisticat în stil occidental și o capacitate semnificativă de mobilizare a resurselor - începe deja să se lupte cu consecințele potențiale ale pandemiei.
Se confruntă cu aceleași probleme ca și cele ale Europei occidentale și ale Statelor Unite.
Iranul a fost lovit foarte tare de această criză, dar niciun specialist nu ia în considerare rapoartele oficiale, ce nu arată adevărul.
Orientul Mijlociu are unele probleme specifice care pot agrava criza. Modul de viață guvernat de religie, de exemplu, joacă un rol important în multe țări din regiune, iar oamenii, în timp, s-au dovedit împotriva schimbării practicilor.
Poate că nu este întâmplător faptul că în Israel, comunitatea ultraortodoxă Haredi a adoptat lent măsurile recomandate de distanțare socială și a suferit în mod disproporționat infectarea cu SARS CoV 2.
Printre irakienii șiiți care au fost în pelerinaj la Mormântul lui Zeinab în Siria au fost multe cazuri care au ieșit pozitiv la testarea pentru Covid-19, ceea ce demonstrează că acest gen de marș religos contribuie la răspândirea bolii.
Desigur, aceasta este o criză economică la fel de mult ca și o calamitate medicală.
Războiul prețurilor petrolului dintre Arabia Saudită și Rusia a provocat scăderea prețului, înrăutățind situația economică a unei mari părți din regiune. În general, guvernele din Orientul Mijlociu nu au resurse pentru investiții publice uriașe pentru a sprijini salariile și întreprinderile aflate în dificultate.
Dar, mai presus de toate, riscul cu potențial de dezastru este generat de conflictele continue din Orientul Mijlociu, cu milioane de oameni strămutați și refugiați, trăind în condiții mizere, oameni ce ar putea fi decimați de pandemia COVID-19.
Siria, Libia și Yemenul sunt în mare parte state eșuate, cu resurse limitate și infrastructură medicală la pământ. În zonele din nordul Siriei, sub controlul rebelilor, spitalele și alte facilități medicale au fost ținte predilecte ale aviației regimului de la Damasc și ale Rusiei.
Guvernul sirian merge pe politica struțului, întâi negând că are cazuri de infectare cu SARS CoV 2, ulterior raportând primul deces de COVID-19 la 23 martie.
Până în prezent, nu au fost raportate cazuri în provincia Idlib, aflată sub controlul trupelor turcești, care au și contribuit, alături de ONG-uri ale sirienilor din diaspora, în opoziție față de regim, la avertizarea populației și distribuirea de măști, manuși și dezinfectante. Însă nu există un program de testare adecvat.
Organizația Medecins Sans Frontieres (MSF) avertizează că „boala se poate răspândi foarte repede prin regiune, în special în tabere, unde oamenii trăiesc în așezări mari, în condiții supraaglomerate, insalubre”.
Puținele unități medicale existente sunt suprasolicitate cu răniții din lupte, nu au paturi și tehnică medicală pentru a face față unei epidemii de COVID-19.
MSF atrage atenția că sunt milioane de oameni strămutați în interiorul Siriei și refugiați în afară, care trăiesc în tabere insalubre.
Refugees International Group (RIG) solicită o acțiune internațională urgentă, menționându-se că în această pandemie nu trebuie să se piardă din vedere populațiile cele mai vulnerabile din lume, pentru că acestea au potențial de a deveni focare noi.
„Guvernele sunt pe bună dreptate concentrate pe protejarea propriilor populații. Dar răspunsul la Covid-19 trebuie să fie global pentru a fi eficient”, a declarat vicepreședintele RIG, Hardin Lang.
Acesta susține că sunt 70 de milioane de persoane strămutate forțat care nu trebuie ignorate și cere luarea unor măsuri de bază pentru a-i proteja pe cei care au deja nevoie de asistență umanitară.
Dar, se pare că lumea dezvoltată nu aude apelul acestor organisme internaționale, preocupată de propriile probleme medicale și economice, dar mai ales din cauză că rutele de transport cruciale sunt închise. Toate acestea fac din Orientul Mijlociu o problemă imensă.
Potrivit RIG, cel puțin 12 milioane de refugiați și persoane strămutate intern trăiesc în Irak, Siria, Liban și Turcia. Granițele din Orientul Mijlociu sunt poroase, cu refugiați, migranți economici și alții care călătoresc adesea pe rute ilegale.
Siria rămâne problema majoră de îngrijorare, cu peste 5,6 milioane de refugiați și 6,5 milioane strămutați intern. Majoritatea nu are acces la asistență medicală adecvată.
Nici cele mai simple măsuri, acelea privind distanțarea socială și igiena personală, nu pot fi urmate, taberele, atât cele interne, cât și cele externe, fiind aglomerate și neigienice.
Chiar și locurile în care nu există război la scară largă sunt potențiale focare de coronavirus, cum ar fi Cisiordania și Fâșia Gaza.
Există apeluri de la experți palestinieni și agenții umanitare pentru ridicarea blocadei israeliene, pentru ca să existe un front comun împotriva pandemiei.
Autoritatea palestiniană, care guvernează aproximativ 40% din Cisiordania, se luptă cu mijloace limitate pentru a reduce focarul inițial, muncitorii care călătoresc între Israel și Cisiordania constituind un potențial vector pentru răspândirea a virusului.
Însă Fâșia Gaza este și mai îngrijorătoare. Populația de acolo este izolată. Palestinienii se află sub blocadă atât din partea Israelului, cât și a Egiptului, care spun că este o măsură de securitate necesară împotriva militanților.
Ar fi frumos ca rivalitățile să fie anulate deocamdată în această perioadă de criză globală. În spatele scenei, Israel a transferat unele echipamente medicale către palestinienii din Cisiordania și au desfășurat cursuri de pregătire pentru personalul medical.
Însă șansele de a lăsa deoparte toate tensiunile din regiune sunt minime.
În Yemen, conflictul continuă, rebelii Huti atacând cu rachete ținte în Arabia Saudită, în urmă cu doar câteva zile.
Washington-ul nu abandonează sancțiunile împotriva Iranului, ceea ce reduce mult capacitatea Teheranului de a achiziționa echipamente medicale și materiale vitale pentru lupta împotriva coronavirusului.
Puține țări din Orientul Mijlociu au guverne agreate de populație. „Primăverile arabe” au dovedit acest lucru, deși multe au fost înăbușite. Revoltele stradale au încetat deocamdată, dar tensiunile care le-au generat rămân.
Chiar și în Israelul democratic, pandemia a stârnit o criză constituțională cu repercusiuni politice. Nevoia de a aborda coronavirusul pare să-l forțeze pe liderul opoziției, Benny Gantz, într-un guvern de unitate națională, sub Benjamin Netanyahu (ceva ce a spus că nu va face niciodată).
Și închiderea instanțelor a întârziat procesul de corupție al premierului Netanyahu.
Omenirea se află în primele etape ale acestei crize. Orientul Mijlociu ar putea fi cufundat într-un haos și mai mare, iar ceea ce va apărea nu va fi mai bun sau mai fericit decât ceea ce vedem astăzi.
