Care pensionari rămân fără o treime din pensie? Casa de Pensii îi verifică pe toți vârstnicii care au datorii la pensie.
Care pensionari rămân fără o treime din pensie? Casa de Pensii îi verifică pe toți vârstnicii care au datorii la pensie.
Vechimea în muncă poate fi cumpărată cu până peste 10.000 de euro. S-au schimbat condițiile de plată pentru pensionarii care au nevoie de ani de vechime la pensionare.
Luni întregi s-a vorbit de marea recalcalculare și beneficiile noii legi a pensiilor însă, acum, la aflarea sumelor finale, unii pensionari s-au trezit cu mai puțini bani pe formula de reclaculare. Ce spune șeful Casei Naționale de Pensii despre aceste situații.
Noua lege a pensiilor dezavantajează anumite categorii de pensionari care vor avea venituri mai mici cu 25% după noua schemă de calcul.
Ce poduri ale lui Ștefan cel Mare rezistă și azi? Se știe că noul „Golden Gate de Brăila”, inaugurat în iulie 2023, este deja sufocat de probleme, fiind închis pe o bandă până la 31 august, conform spuselor autorităților. În schimb, poduri vechi de peste 500 de ani rezistă.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat joi, la semnarea Protocolului bilateral în domeniul muncii şi securităţii sociale cu Turcia.
Cei care doresc să acopere perioadele în care nu au contribuit la sistemul de pensii de stat o pot face oricând, prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și efectuarea plăților necesare. Însă, din iulie, suma plătită se modifică.
Lovitură grea pentru unii pensionari. Trebuie să scoată bani pentru o pensie mai mare la recalculare. Anii de muncă pot fi cumpărați până la finalul acestui an. Schimbarea vine, însă, de luna viitoare când calculele vor fi date peste cap.