Casele de Pensii din țară au finalizar procesul de recalculare și în următoarele două săptămâni, toți pensionarii din România vor primi plicul cu recalcularea.
Acesta va fi adus de poștaș și va fi predat personal beneficiarilor. Cei care nu vor fi găsiți acasă vor putea ridica plicurile de la Casele de Pensii sau de la oficiile poștale unde sunt arondați.
Astfel, cele 5.000.000 de persoane vor primi de la 1 septembrie pensiile majorate.
Casele de Pensii au anunțat faptu că acesta reprezintă un prim pas către majorarea veniturilor persoanelor vârstnice din România
În ce condiții vechimea în muncă îți aduce o pensie mai mică la recalculare. Anunț OFICIAL
După data de 1 septembrie continuă procesul de recalculare a pensiilor până în 2025. În tot acest timp, pot fi aduse adeverințe de la locurile de muncă de unde unele persoane nu au beneficiat de vechime.
„Adeverințele se pot depune până la 31 august și, după această dată, diferența este că ceea cele depuse până la 31 august operează cu 1 septembrie.
Avem termen după 1 septembrie să recalculăm aceste adeverințe sau cu luna următoare depunerii. Dacă va veni în decembrie anul acesta se va face recalcularea cu anul viitor”, a spus un reprezentant al Casei de Pensii.
Au fost sporuri care nu au fost cu caracter permanent din care se pot adăuga perioade la vechime. Cu toate acestea, reprezentanții Caselor de Pensii trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că în anumite condiții adeverințele pot scădea din valoarea pensiei.
Citește și: Când intră pensia pe luna iulie? De ce sunt vești bune pentru pensionarii care iau bani pe card?
Citește și: Casa de Pensii anunță cine ia pensie cu 1.200 lei mai mare la recalculare. „Vor mai fi 2 creșteri”
„La acordul global, legea nu îmi mai spune același lucru. Există riscul foarte mic.
Dacă adeverință este eliberată corect în sensul în care au fost perioade în care omul care lucra în acord global și a avut salariul brut mai mic decât salariul tarifar.
În ce condiții poate scădea pensia
Aici există riscul, prezentând aceste documente pensia să nu crească, ci să îi scadă”, a spus o sursă din cadrul Casei de Pensii în exclusivitate pentru Newsweek.
Avantajul la prima recalculare este că toate veniturile sunt majorate sau rămân la fel, însă când vine vorba de cea de-a doua recalculare, lucrurile stau complet diferit.
„Din păcate, dacă la 1 septembrie când aplicăm prima etapă cu formă aceea număr de puncte ori 81 de lei. Legea spune că dacă îmi rezultă o pensie mai mică decât în plata îi păstrez cuantumul în plata.
Aici este la alegerea fiecărei persoane dacă se merită să mergi să mai pui angajatorul să caute în arhivă să îți dea într-un an două luni de ore suplimentare și un al 13-lea salariu.
Citește și: Câte mii de lei costă adeverințele ce trebuie depuse pentru o pensie mare la recalculare?
Citește și: EXCLUSIV Adeverințele cu pensia recalculată vin abia pe 10 iulie. Câte pensii sunt deja recalculate?
Pentru cei care provin din sectorul bugetar, așa cum sunt și eu din sectorul bugetar, aici nu ar fi sume nevalorificate în afară de orele suplimentare sau al 13-lea salariu, care nu se întind pe o perioada mare de timp, nici nu sunt un cuantum care să ducă la creșterea pensiei.
Fiecare trebuie să își facă o analiză. La 1 septembrie, legea ne va permite să valorificăm niște sporuri care, pe legea care se află în vigoare acum nu se pune”, au mai declarat surse din cadrul Casei de Pensii pentru Newsweek.
Cum se depun adeverințele
Dacă ne referim la cei care au lucrat în industrie ar fi acel acord global nevalorificat în prezent. Pentru acest lucru trebuie să prezinte adeverințele cu sumele în acord global doar că ele trebuie să aibă o anumită formă reglementată din 2021, inclusiv prin Anexă 6 la legea viitoare a pensiilor.
Citește și: Pensionarii pot rămâne fără 10% lunar din pensie pe baza unei legi. Cum poți să recuperezi banii?
O adeverință care da mai mult de lucru deținătorului de arhivă. Acea adeverință trebuie completată integral pornind de la salariul tarifar sau salariat depinde cum este trecut pe statul de plata, la care se adaugă toate sporurile încasate de persoană respectivă.
„Dacă am o scriere telegrafică a grupei, clar că nu va fi suficient și vom cere tot adeverință. Am costatat că lumea deja știe. La depunerea dosarului de pensie vin pregătiți cu absolut tot ce cere legea.
Citește și: Care perioade nu sunt considerate contributive la recalcularea pensiei? Ce bani pierd pensionarii?
Pentru cei care au lucrat în grupele speciale până în 2023 să vină cu adeverințe. Până în aprilie 2001 se vine cu adeverință de la angajator.
Sunt situații în care aceste grupe de muncă au fost înscrise în carnetul de muncă și acolo nu mai solicităm adeverințe, dacă înscrierea este corectă”, a mai spus un angajat al Casei de Pensii.
Cum arată adeverința cu noua pensie
Casa de Pensii a publicat adeverința pe care pensionarii o vor primi acasă în lunile iunie-august cu noua pensie. Documentul este mai jos:
Ministrul spune că documentul care atestă ce pensie primește un pensionar la recalculare va fi trimis prin poștă.
Citește și: 1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Câți bani primești în funcție de anii munciți pe baza punctelor bonus?
A muncit 25 de ani - 0 puncte bonus.
A muncit 30 de ani - 5 X 0,5 = 2,5 puncte bonus X 81 lei = 202 lei
A muncit 35 de ani - 5X 0,5 + 5 X 0,75 lei = 6,25 puncte X 81 lei = 506 lei
A muncit 40 de ani - 5 X 0,5 + 5X0,75 + 5 X 1 = 11,25 puncte X 81 lei =911 lei.
MInistrul a arătat că se iau bani în plus și de către cei care au fost la facultate sau în armată.
Citește și: Ministrul Muncii, anunț important pentru pensionari. Cum se impozitează pensia de la 1 septembrie
Citește și: 3.000.000 de români își pun speranțe de pensie mai mare în Hidroelectrica. Cum se poate?
„Avem punctele necontributive, aceste puncte necontributive se dau pentru perioade necontributive. Ce înseamnă asta: pe deoparte, pentru a încuraja educația, pentru ca atunci când un român optează dacă să meargă la să aibă studii superioare, fie că vorbim de universitate făcută la zi, că vorbim de master, de doctorat, să nu renunțe fiindcă în acea perioadă nu ar contribui la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Pentru asta dăm un punctaj suplimentar de 0,25 puncte pe an”, a spus ministrul.
Formula calcul recalculare
Formula = VPR x Numărul total de puncte
VPR = 81 de lei.
Număr puncte: puncte contributivitate + puncte stabilitate (BONUS) + puncte perioade asimilate.
Perioade asimilate: concediu maternal, armată facultate - 0,25 puncte / fiecare an.
Citește și: Pensie mai mare cu 1.900 de lei pentru un pensionar la recalculare. La ce vârstă a ieșit la pensie?
Puncte de stabilitate
0,5 puncte fiecare an de muncă între 25 și 30 de ani munciți
0,75 puncte pentru fiecare an de muncă între 30 și 35 de ani munciți