Zeci de oameni au primit amenzi de până la 3.000 de euro pentru că au luat nisip şi scoici de pe plajele din Sardinia, informează presa locală.
Zeci de oameni au primit amenzi de până la 3.000 de euro pentru că au luat nisip şi scoici de pe plajele din Sardinia, informează presa locală.
După aproape un an și jumătate de pandemie, restricțiile, regulile de igienă și distanțare socială și, mai ales, campaniile susținute de vaccinare par să-și fi atins parțial scopul.
Alexandru Arșinel și-a făcut o vilă pe malul mării, în 2 Mai, în 2011. Ajuns la 81 de ani și cu soția paralizată, actorului nu prea îi mai arde de vacanțe și a decis să scoată casa la închiriat, pentru a-și rotunji veniturile.
Programul social ”Litoralul pentru toți” a ajuns la cea de-a 38-a ediție. Iar în încercarea de a-și repune pe picioare afacerile, hotelierii încercă să atragă turiștii în extrasezon cu tarife pentru toate buzunarele, ce încep de la 40 de lei/noapte pentru două persoane.
Pandemia a reconfigurat planurile românilor din această perioadă, însă nu le-a diminuat entuziasmul și dorința de a explora destinațiile din țară. Totuși, doar 33,3% dintre românii chestionați și-au făcut deja planuri pentru minivacanța de Paște.
Nouă spitale şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în perioada 30 aprilie - 3 mai, în vacanța de Paște și 1 Mai.
Copii au intrat într-o vacanță prelungită de o lună din 2 aprilie. Cifrele arată că numărul copiilor infectați cu coronavirus a scăzut de la aproape 600 la puțin peste 200. Cu alte cuvinte, "carantinarea" școlilor este eficientă.
Grecia intenţionează să ridice începând de luni, 19 aprilie, condiţia intrării în carantină timp de şapte zile pentru turiştii din celelalte ţări ale Uniunii Europene, informează dpa.