VIDEO Imagini virale: La plajă în Costinești, cu șuncă afumată și coaste de porc atârnate de umbrelă

Un grup de turiști a vrut să atragă toate privirile pe plaja din Costinești. Puși pe distracție, oamenii au venit la plajă cu șuncă afumată și coaste de porc pentru masa de prânz, alimente pe care le-au atârnat de umbrelă cum fac țăranii în pod.
Nu se știe dacă s-au speriat de prețurile de la restaurantele de le Litoral sau doar au vrut să iasă cu orice preț în evidență. Dar un lucru e cert. Au șocat oamenii de pe plajă, iar imaginile cu șunca și costele atârnate „la vânt” de umbrelă au ajuns virale pe rețelele de socializare.
„I-am văzut live. Moet, slană, jambon”, „La ce prețuri au ajuns la noi pe litoral nu este de mirare ceea ce au făcut ei”, „Dacă mâncarea este prea scumpă, și-a luat omu de acasă”, sunt doar câteva dintre comentariile postate în mediul virtual.
Iar unul dintre internauți a fost chiar martor la întâmplare: „Vezi că a fost tare bună, stăteam fix lângă ei și m-am dus să le cer o bucățică”.
Mai mult, se pare că nu ar prima oară când grupul de turiști a petrecut la modul acesta pe plaja din Costinești. În trecut, aceștia au chemat chiar și lăutari și au încins adevărate hore, au spus persoanele care i-au recunoscut.
„Anul trecut, tot la Costinești pe plajă au chemat lăutari să le cânte”, au spus oamenii, potrivit ct100.ro.