Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe de la încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2022, până la reluarea lucrărilor Parlamentului, informează Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe de la încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2022, până la reluarea lucrărilor Parlamentului, informează Administraţia Prezidenţială.
O familie cu cinci membri din Suceava s-a încumetat să plece în vacanță în Thassos cu o mașină 100% electrică, un Volkswagen ID.4, iar șoferița a povestit „aventura” pe grupul de Facebook „Forum Thassos”, ca să afle și alții la ce să se aștepte.
Chiar dacă sunt destinații pe care credem că le cunoaștem, ele au mereu locuri și povești care merită descoperite. Și sunt într-o continuă transformare.
Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării a anunțat că, în "aproape toate zonele de vacanţă din Delta Dunării, locurile de cazare au fost ocupate în proporţie de 100%". Ploile le-au afectat însă business-ul organizatorilor de excursii.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare.
Poate fi un automobil electric un partener de vacanță de încredere? Da și nu. Autonomiile promise de constructori sună bine în multe cazuri, dar sunt obținute în condiții ideale și în ciclu WLTP. Pe autostradă, la o viteză 130 km/h, sunt încă puține mașini care trec de 300 km.
Autorităţile de frontieră elene estimează că numărul turiştilor din România preconizat pentru actualul sezon estival va fi de aproximativ 1,4 milioane de cetăţeni români, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE)
În afara perioadei aferente vacanțelor școlare, o familie din București din România a călătorit în Germania. Poliția i-a oprit pe aeroportul Allgäu din Memmingen.