Începând cu data de 30 iunie și până pe 5 septembrie, peste 250 de pompieri au fost la datorie, zilnic, în staţiunile de pe Litoral, pentru ca cei care au ales să-și petreacă timpul liber la mare să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate) au susținut misiunile orientate spre siguranța cetățenilor.
În cele două luni de la operaționalizarea punctelor de prim ajutor ale pompierilor, 2.471 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical (728 la corturile amplasate pe plajă, 1.740 de echipajele care au încadrat ambulanțele SMURD aflate în punctele de prim-ajutor și alte trei persoane de pompierii din punctele temporare de stingere).
Costinești, Eforie Nord și Vama Veche, pe primele locuri în topul stațiunilor în care turiștii au avut nevoie de asistență medicală
Cele mai multe persoane asistate medical s-au adresat echipajelor din stațiunea Costinești – 474, dintre care 201 au fost transportate la spital, urmată de Eforie Nord – 452, dintre care 210 au fost transportate la spital, Vama Veche – 371, dintre care 172 transportate la spital, Saturn – 343, dintre care 224 transportate la spital, Mamaia – 321 , dintre care 217 transportate la spital, Năvodari - 292, dintre care 146 transportate la spital, Techirghiol – 189 persoane asistate medical, 100 dintre acestea fiind, ulterior, transportate la spital și Corbu – 27, dintre care 9 persoane au necesitat transportul la spital, iar Punctul Temporar de Stingere Crucea a acordat asistență medicală pentru două persoane, relatează dobrogea.tv.
Salvatorii care au încadrat șenilatele existente pe Litoral au desfășurat 86 de misiuni destinate transportului persoanelor cu diferite afecțiuni medicale în punctele de prim ajutor de pe plaje sau la ambulanțe, în vederea preluării și transportării acestora către unitățile spitalicești.
De asemenea, în perioada de referință, echipele ISU au salvat din mediul acvatic 11 persoane. Din păcate, 20 de persoane și-au pierdut viața în apele Mării Negre.
Totodată, pompierii din cele 11 puncte temporare de stingere au acționat pentru lichidarea a 167 incendii.
Începând din 5 septembrie, pe Litoral rămân operaționale, până la data de 31 octombrie, două puncte de salvare acvatică – Mangalia și Portul Tomis, precum și un punct temporar de stingere – la Ciocârlia.