Ecosisteme degradate cum ar fi râuri, lacuri, zone mlăştinoase şi păduri trebuie reabilitate, iar cele sănătoase rămase trebuie protejate, se spune în raportul EEA.
Ecosisteme degradate cum ar fi râuri, lacuri, zone mlăştinoase şi păduri trebuie reabilitate, iar cele sănătoase rămase trebuie protejate, se spune în raportul EEA.
Suma totală netă primită de România de la Uniunea Europeană, din momentul aderării şi până în prezent, se ridică la 56 de miliarde euro, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, referitor la solicitarea PSD privind suspendarea importurilor de cereale din Ucraina, că orice măsură care va fi luată va respecta regulamentul UE, menţionând că ţara noastră poate să ia decizii împreună cu Comisia Europeană.
Un lobbist a formulat o plângere penală împotriva Ursulei von der Leyen, președintele Comisiei Europene, în afacerea achiziţiei vaccinurilor anti-COVID.
Protestul fermierilor români față de sprijinul insuficient decis de Comisia Europeană pentru pierderile înregistrate de aceștia ca urmare a afluxului de cereale ucrainene este îndreptățit, afirmă Florin Ionuț Barbu.
Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-a declarat scandalizat că România nu a intrat încă în Schengen.
UE a decis definitiv interzicerea comercializării de automobile noi care emit CO2 din 2035. Dar, grație Germaniei și unui grup condus de Porsche, mașinile cu motoare pe benzină sau motorină nu vor dispare, au primit a doua șansă: e-fuels.
Uniunea Europeană a pus cruce motorului termic, indiferent că funcționează cu benzină, motorină GPL sau GNC. A aprobat, definitiv, interzicerea vânzării de automobile noi cu propulsoare cu ardere internă care emit CO2 din 2035. Singura excepție, e-fuel, carburantul sintetic eco.