Papa Francisc vizitează Ungaria timp de trei zile, cu începere de vineri, și va avea discuții cu premierul Viktor Orban pe subiecte precum războiul din Ucraina, dar și alte teme de interes major.
Papa Francisc vizitează Ungaria timp de trei zile, cu începere de vineri, și va avea discuții cu premierul Viktor Orban pe subiecte precum războiul din Ucraina, dar și alte teme de interes major.
Dmitri Medvedev, care a subliniat că o „împărţire liniştită” a Ucrainei este "mai bună" decât un război mondial şi a invocat în context „aspiraţii” în acest sens ale Poloniei, Ungariei şi României.
Ungaria forțează comercianții să reducă prețurile la alimente, pentru a stăvili inflația, care a ajuns la 25,6%, cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a cerut miercuri Turciei și Ungariei să ratifice cererea Suediei de aderare la NATO "cât mai curând posibil" și înainte de următorul summit al alianței, la începutul lunii iulie.
Aflată într-o criză economică profundă, după blocarea fondurilor europene, din cauza problemelor cu statul de drept, Ungaria va elimina gradual plafonarea preţurilor la produsele alimentare de bază, în urma încetinirii inflaţiei, dar nu a precizat exact când.
Preşedintele finlandez a mulţumit celor 30 de ţări membre ale NATO pentru sprijinul acordat aderării ţării sale, după votul de joi seară din Parlamentul Turciei.
Un bărbat a murit după ce două camioane s-au ciocnit pe autostrada M4. Un martor ocular a oferit detalii șocante, dezvăluind că o neglijență gravă ar fi putut duce la această moarte șocantă.
Samsarii români de mașini, care folosesc metoda „trenulețul”, au intrat în colimatorul polițiștilor maghiari, care nu mai vor să lase să treacă „caravanele morții” prin vămile Spațiului Schengen. Sechestrează ansamblurile rutiere ilegale și dau amenzi usturătoare.